La finalul ședinței de consiliu județean, președintele CJC, Florin Mitroi, a făcut declarații de presă privind situația organigramelor Spitalului Județean de Urgență Constanța și a Bibliotecii Județene "Ioan N. Roman". Florin Mitroi: Sunt 214 funcții dar sunt ocupate 187. La fel este și la subordonate. Dau un exemplu. La pază, la evidență populație, avem un minus de personal. Dar asta nu înseamnă că noi trebuie să încărcăm organigrama. Dacă cel care răspunde, directorul respectiv, constată că poate lucra cu 40 doamne în loc de 60.
La nivel de Bibliotecă Județeană discutam și dimineață cu doamna administrator. Veți primi sinteza raportului de evaluare, de expertiză, ce s-a făcut acolo. Și la fel, directorul va dispune, în funcție de necesitățile instituției, dacă dă sau nu dă oamenii afară și câți dă, câți are nevoie pentru asta.
În continuare, președintele CJC s-a referit la situația unităților medicale, în ce stare de degradare erau la preluarea mandatului.
Florin Mitroi: Am făcut lucruri pentru cetățen, că am depus un jurământ. Dar putem să discutăm, că repar lucruri de ceea ce au stricat și trebuie să vedem cu toții cine a condus acest județ de la Revoluție până azi.
Astăzi sunt eu președinte și trebuie să iau decizii. Să repar, să fac proiecte de la Eforie, de la Spitalul de Ortopedie, de Recuperare.
UAMS Agigea, la fel știți, clădirea, ați văzut-o, am pus-o în presă. Proiect rămas de acum 20 de ani doar la nivel de structură metalică. Ea este astăzi în proporție de 95%.
La Eforie deja este licitație, trebuie să anunțăm câștigătorul pentru demolare și construcție. Da, un corp nou, după care trebuie să mutăm bonlavii acolo ca să reabilităm corpul existent, pentru că astăzi cade pe oameni. Iar de la preluarea mea știu că am trimis o echipă de construcții de la Raja Constanța, unde a trebuit să pună rapid acoperișul, că venise iarna și cădea tavanul pe oameni.
Venim către Constanța. La Spitalul județean știți foarte bine că am intrat, nu ca aș fi intrat eu în beci, dar venea un miros greoi, aveam sesizări și am zis, dom'le, hai să merg eu personal. Știți foarte bine că apa era până la brâu. Ba mai mult de atât.
Spațiile din Spitalul județean Constanța, bucata din spitalul județean Constanța, a fost dată de atunci când domnul Eduard Martin era deputat în Parlamentul României. Deci era PSD-ul la putere. Ba mai mult, spațiile închiriate la Spitalul județean, tot pe timpul lor și tot pentru ei.
Eu cred, că este bine să ne gândim atunci când facem declarații. Și vă dau exemplu acum. Am tot respectul de consilieri. De domnul Bucur, de domnul Bușu, dar au început prematur campania, pentru că oamenii vin și se uită și spun - dom'le, ce să fac? - Prematur au început campania. Vorbeam cu domnul vicepreședinte, cu Răzvan Filipescu și spuneam, cum să nu votezi continuarea unui consiliu de administrație să-ți funcționeze o instituție?
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.