Licitația pentru reabilitarea Palatului Administrativ din Constanța, unde își desfășoară activitatea Consiliul Județean, Prefectura și Primăria, a fost anulată. Deși, la prima vedere, măsura poate părea un nou blocaj birocratic, autoritățile susțin că decizia a fost luată preventiv. Potrivit Consiliului Județean Constanța, anularea procedurii a fost necesară pentru a evita riscul eșuării atribuirii contractului, după identificarea unor neconcordanțe în proiectul tehnic, apărute în urma solicitărilor de clarificări.
În prezent, proiectantul lucrează la corectarea acestor probleme, iar reluarea licitației ar putea avea loc peste aproximativ două săptămâni. Până la momentul anulării, nu mai puțin de 25 de firme își manifestaseră interesul pentru realizarea lucrărilor.
Între timp, președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a convocat ședința ordinară pentru luni, 30 martie 2026, ora 10.00, în sala „Remus Opreanu” a Palatului Administrativ. Pe ordinea de zi figurează și un proiect de hotărâre privind actualizarea devizului general și a valorii totale pentru investiția „Reabilitare, modernizare și dotare Palat Administrativ Constanța".Valoarea totală a proiectului este de 59.746.141 lei cu TVA, iar conform documentației, contribuția proprie a Consiliului Județean Constanța se ridică la 15.480.627 de lei cu TVA inclus.
Autoritățile subliniază că intervenția este esențială pentru asigurarea unor condiții optime de funcționare a instituțiilor publice, dar și pentru creșterea eficienței energetice și a nivelului de siguranță și confort, atât pentru angajați, cât și pentru cetățeni.
Investiția urmărește modernizarea infrastructurii administrative și îmbunătățirea serviciilor publice, prin crearea unui mediu de lucru eficient și adaptat standardelor actuale.
Finanțarea proiectului va proveni din fonduri nerambursabile prin Programul Regional Sud-Est 2021–2027, completate de contribuția bugetului județean, care va acoperi cofinanțarea și cheltuielile neeligibile. Impactul total asupra bugetului județului este estimat la 15.480.627,93 lei, inclusiv TVA.
Potrivit documentelor oficiale, clădirea prezintă degradări în anumite zone și necesită lucrări de reabilitare energetică. De asemenea, sunt prevăzute intervenții asupra spațiilor exterioare, inclusiv reamenajarea parcărilor și a zonelor verzi din jurul și din interiorul complexului.
„Infrastructura clădirii este afectată de uzură, ceea ce influențează negativ activitatea instituțiilor. Reducerea consumului, a costurilor și creșterea performanței energetice reprezintă priorități pentru Consiliul Județean Constanța", se arată în documentația proiectului.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.