Formula acordării ajutoarelor de încălzire va fi stabilită de Guvern în luna august

267

Articole de la același autor

Primul-ministru Emil Boc a anunțat, ieri, că Executivul va adopta în ultima ședință din august pachetul de acte normative ce vor stabili condițiile de acordare a ajutoarelor la încălzire, fiind preconizată scoaterea din program a unor categorii de beneficiari și mărirea cuantumului pentru altele.

Premierul a precizat că va fi schimbată modalitatea de acordare a subvenției la încălzire, astfel încât persoanele juridice sau persoanele fizice cu venituri mari să nu mai fie printre beneficiari, urmând ca banii astfel economisiți să fie direcționați către majorarea ajutoarelor pentru familiile cu venituri mici. Urmează ca nivelul exact al cuantumului să fie elaborat în această vară de către Ministerul Muncii.

"Cei cu resurse materiale mari sau firme care beneficiază de subvenția statului nu vor mai beneficia de susținerea care o au astăzi. În schimb, persoanele cele mai vulnerabile sau cu venituri mai mici în societate vor avea un plus de ajutor pentru plata facturii la energia termică pe durata sezonului rece", a explicat Boc. Pachetul de acte normative necesare implementării acestei schimbării va fi elaborat de către ministerele de Interne, Muncii și Finanțelor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Joi, 30 Iunie 2011
Stire din Politică-Administrație : Reabilitări la Crucea
Pagina a fost generata in 2.7119 secunde