Orban și-a dat acordul la Delegația Permanentă

Gabriel Ioniță a preluat conducerea interimară a filialei municipale a PNL Constanța

1594
Odată cu venirea prim-vicepreședintelui PNL, Ludovic Or-ban, la Constanța, cu ocazia organizării Delegației Perma-nente a liberalilor constănțeni, s-a clarificat și situația conducerii municipale.
Președintele organizației ju-dețene a PNL Constanța, Gheorghe Dragomir, a recu-noscut că există întradevăr o demisie depusă de către liderul municipal Constantin Matei, la sediu. "Matei avea deja com-pletată demisia, dar nu i-am dat curs pentru că am considerat că el poate conduce, în continuare, foarte bine, filiala municipală Constanța. Am vorbit ieri (miercuri) și cu Ludovic Orban și am căzut de acord că situația nu mai suportă amânare. Domnul Matei are probleme de sănătate și trebuie să stea liniștit, să se facă bine", a declarat Dragomir.
Dragomir a mai spus că, potrivit statutului, vicepreșe-dintele Gabriel Ioniță va deveni astfel președinte interimar la municipiu, urmând ca Matei să se întoarcă în activitatea politică după rezolvarea problemelor personale.
Delegația Permanentă de miercuri seara a dezbătut și situația celorlalte filiale unde sunt conduceri și birouri interimare. "Există filiale și filiale. Eu le-am dat sarcină colegilor să comple-teze, în următoarea perioadă, birourile interimare acolo unde este cazul. Există, de exemplu, un interimat și la Mangalia, dar am stabilit ca actualul lider interimar să conducă în conti-nuare filiala până după alegerile europarlamentare. După ce se termină europarlamentare, vom stabili și calendarul pentru alegerile din interiorul partidului", a explicat Dragomir. La Vulturu, Adamclisi, Pantelimon, Deleni, Albești, Ciocârlia sunt filiale care au birouri interimare ce așteaptă să fie completate.
În cadrul ședinței, membrii Delegației Permanente au mai discutat și despre implicarea întregii organizații în campania pentru europarlamentare pentru a obține un scor bunor. Potrivit lui Dragomir, după sărbătorile pascale, cei doi manageri de campanie, Ovidiu Cupșa (județ) și Andrian Mihei (municipiu), vor pune la punct calendarul de acțiuni pentru campania ce va debuta pe 8 mai.

Vântul schimbării…
Ședința a fost presărată și cu voci care și-au exprimat nemul-țumirea față de actuala condu-cere județeană a partidului, ceea ce trădează un vânt al schim-bării în partid. Se impune, spun unii, invocând rezultatele de la ultimele scrutine. Deloc de neglijat este faptul că, fără a se da nume, s-a sugerat și tre-cerea pe linie moartă a unor membri, până mai ieri, în prima linie a liberalilor. Surse din ca-drul partidului susțin că cel mai probabil se anunță o competiție internă aprinsă pentru șefia PNL Constanța. Liberalii con-stănțeni s-au plâns miercuri seară la Orban de tot ce îi nemulțumește. "Sunt nemul-țumiri mai vechi, adunate", după cum a menționat unul dintre participanții la Delegația Permanentă. Alegerile pentru europarlamentare și campania aferentă îi obligă, însă, pe liberali, la o acalmie, perioada de liniște aparentă urmând a se încheia după alegerile din 7 iunie. Atunci vor demara acțiunile pentru pregătirea alegerilor pe plan intern.
Printre absenții de la Dele-gația Permanentă de miercuri seară s-a numărat însuși Puiu Hașotti, fost lider de bază în echipa Tăriceanu. Orban l-a "scuzat" pe Hașotti menționând că s-ar fi aflat la București unde era implicat în procesul de centralizare a semnăturilor pentru alegerile europarla-mentare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8681 secunde