Gheorghe Dragomir: "Prezența mică la vot ne-a dezavantajat"

1578
19
Gheorghe Dragomir:
Președintele organizației județene a PNL Constanța, Gheorghe Dragomir, s-a declarat dezamăgit de participarea redusă a con-stănțenilor la vot, fapt ce a dezavantajat net formațiunea liberală.

"Eu unul nu pot fi foarte mulțumit de rezultatul alegerilor. Și în cele mai pesimiste gânduri prognozam cel puțin 32 de primării câștigate, dar vom câștiga undeva la 28, 29 de primării. Este adevărat că sunt localități unde am pierdut la o diferență de câteva voturi, că oricând balanța se putea înclina invers, dar acesta este deznodământul final. Este clar că prezența la vot foarte mică ne-a dezavantajat foarte mult. Dacă am fi avut o prezență de 50% pe municipiul Constanța, astăzi PNL ar fi câștigat Primăria. Însă, per ansamblu, la Consiliul Județean Constanța, cred că suntem pe lângă PSD, însă date certe vom avea astăzi", ne-a declarat Gheorghe Dragomir. 

Liderul PNL s-a arătat încântat de victoriile obținute de PNL în alegerea primarului la Eforie, Lumina, Independența, Negru Vodă sau Cobadin, exprimându-și totodată dezamăgirea pentru faptul că s-au pierdut primăriile Lumina, Băneasa și Dobromir.

Comentează știrea

19 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
constantean
6 iunie 2016
Admiratorul....Basist

Ba lichea nenoricita ce unire a dreptei visezi? Ba animalule dreapta voastr a furat tara si saracit romanul ...Cu ambele maini...Cine sa va mai creada...Ati creat cu dreapta un sistem mafiot ticalosit( vezi cazul Condrea...Microsoft ..Mircea si finii..Aspirina si Guru vostru care are procese fara numar..penale)..Romanii au vazut au simtit ca PSD este singura care le poate aduce BUNASTAREA.....La voi ...Promisiuni...Sa traiti bine ...Pas cu Schioapa...Lucru bine facut...Minciuni mizerabile care acum au fost taxate.....

pupincurism..Yohanist

Cum sa si dea demisia Dragomir?....Inca a castigat prea mult!...Romanii inca plang dupa BOC si Basescu...In prostia lor au votat cu Vergil C. Stiind ca n spatele lui se ascunde mafia PDL ista..Asa ca la mai...Mare..tot cu Dragomir va vom zdrobi si la alegerile parlamentare din toamna..Acolo sa vedeti dezastruu..Ce a fost acum e doar inceputul unei lunnngiiii domniiii USL...PSD - ALDE.

Tzihcac
6 iunie 2016
De prost,gust

Nu prezenta mica la vot,e de vina.De vina este alianta contra naturii cu "pedelacii" fostului la TroCoceni. Parca v a luat dreaqul mintile facand aceasta alianta!.Si nu in ultimul rand:care i tinuta morala alui Tzihcac,cand in uniforma militara cocheta cu voi ???? Daca as fi fost Ministrul M Ap N,l as fi trecut in rezerva de prin septembrie cand ati inceput sa l anuntati ca posibil si El nu a luat nicio atitudine(repet ,fiind inca activ..armata parca nu face politica,parca !)

rama
6 iunie 2016
Felicitari Vergil Chitac

Va rog fara Dragomir Gheorghe la CJ. Puscariile patriei sunt pline de porci. Pana nu se reformeaza, PNL nu va castiga Constanta. Felicitari domnului Vergil Chitac. Ma inclin in fata lui. O batalie pierduta nu inseamna un razboi pierdut. Domnule amiral aveti front. Eliberati PNLul de toate zdrentele tradatoare. Incepeti cu Dragomir, Hasotti si cateii. SUCCES!

constantean
6 iunie 2016
basescu ma stimuleaza

cand il vad la televizor ii ard un bici peste buci lui nevasta-mea, cand chioru clipeste, rup gaozul nevestimii. Asa-i trebuie.

Cristi
6 iunie 2016
Mai ...

Barbugiu nenorocit , esti multumit ca ai distrus un partid . Vai tie papagal ce esti . PNL-ul va disparea precum PNT-CD . Aleluia !

admirator
6 iunie 2016
@constantean

dupa limbaj. logica si argumente, esti o bashitura mazarista. Ati castigat cu legea maronie a votului intr-un tur. Si nu aveti majoritatea in Consiliul local! Purceaua voastra e moarta in cotet! O sa va convinga Codruta imediat! Cati penali aveti in partid? Tupeu la greu sa vorbiti! Si in termenii astia. Mai merda cu ochi, puti a prostata canceroassa! Ca tot partidul vostru de curve, hoti si tradatori!

19 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Pagina a fost generata in 1.2429 secunde