Gorghiu: Vom cere vot nominal pe proiectul grațierii, PNL va vota împotrivă

104
Gorghiu: Vom cere vot nominal pe proiectul grațierii, PNL va vota împotrivă - gorghiu-1494252333.jpg

Articole de la același autor

Partidul Național Liberal va cere vot nominal, în plen, în cazul proiectului de lege privind grațierea unor pedepse și va vota împotriva acestuia, a anunțat luni senatorul PNL Alina Gorghiu.

"Poziția PNL a fost una constantă. În momentul în care s-a inițiat acest proiect de lege am spus că suprapopularea penitenciarelor nu se rezolvă printr-un proiect al legii grațierii. De altfel, vedeți impactul. Este unul care nu are nicio legătură cu posibilitatea de a elibera penitenciarele și de a fi în situația unor sancțiuni de la Comisie. Avem o decizie a CEDO care dă un termen de grație Guvernului de 6 luni de zile să rezolve problemele din sistemul penitenciar. Guvernul PSD nu a făcut decât să taie vreo 30 de milioane de la investiții în penitenciare. În schimb, votul nostru a fost negativ pe acest proiect în comisie, va fi și în plen. Vom cere vot nominal pe acest proiect de lege, ca să vedem cum se poziționează celelalte grupuri parlamentare", a declarat Gorghiu, citată de Agerpres, după ce Comisia juridică a dat raport favorabil cu amendamente proiectului legii grațierii.

Fostul președinte al PNL a adăugat că liberalii susțin aplicarea proiectului privind măsurile alternative la condamnarea cu închisoare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.5555 secunde