Guvernul vrea să reducă cheltuielile de personal la 7,4 la sută din PIB în 2011

2842
Plafonul nominal al cheltuielilor totale pentru 2011 la bugetul ge-neral consolidat a fost stabilit la suma de 192,3 miliarde lei, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, după ședința Executivului, notează Agerpres.
"Guvernul se angajează să reducă deficitul bugetar de la 6,8 la sută în 2010 la 4,4 la sută în 2011, apoi 3 la sută în 2012 și 2,5 la sută în 2013. Cheltuielile de personal de peste 8 la sută din PIB în 2010 vor fi reduse la 7,4 la sută în 2011. Cheltuielile cu personalul se mențin la plafonul de 39 miliarde lei și se adaugă contribuțiile angajatorilor pentru militari la sistemul de pensii, a celor din apărare, poliție, serviciile secrete, iar astfel suma va fi de 40,2 miliarde lei", a afirmat Ioana Muntean.
Guvernul a aprobat, pentru a tri-mite în Parlament pentru adoptare în procedură de urgență, Legea privind aprobarea plafoanelor unor indicatori stabiliți în cadrul fiscal bugetar, care conține strategia fiscal bugetară, a menționat aceasta.
De asemenea, Ioana Muntean a adăugat că nivelul cheltuielilor pentru proiectele finanțate din fonduri europene va fi de 2 la sută din PIB în anul 2011.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3096 secunde