Horia Țuțuianu: "Am reușit ca într-un an de zile să finalizăm un contract început în 2009"

597
Horia Țuțuianu:

Articole de la același autor

Șeful Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu, a anunțat, recent, că începând de marți seară, pe tronsonul Țepeș Vodă-Siliștea-Tortoman-Medgidia se va circula în condiții de drum nou.


"Suntem foarte aproape de finalizarea lucrărilor la DJ 224. Împreună cu Lucian Lungoci, administratorul Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri, am verificat lucrările de turnare a asfaltului pe ultimul tronson de drum. Practic, începând de marți seară, pe tronsonul Țepeș Vodă-Siliștea-Tortoman-Medgidia se va circula în condiții de drum nou. Am reușit ca într-un an de zile să finalizăm un contract început în 2009. În acest an s-au reciclat și s-au turnat două straturi de asfalt pe mai mult de jumătate din distanța prevăzută în contractul încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Voi depune, în continuare, toate eforturile pentru ca județul Constanța să beneficieze de o infrastructură rutieră la standarde europene", a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu. 


DJ 224 măsoară, în total, 24 de kilometri. Din aceștia, din 2009 până în 2016 au fost executați 11 kilometri, iar din 2017 și până în prezent 13 kilometri.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4076 secunde