Gheorghe Dragomir:

"Important este ca Oltchim să repornească, locurile de muncă să fie păstrate și salariile să fie plătite"

165
Președintele Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, deputatul Gheorghe Dragomir, a comentat, în declarația politică depusă în această săptămână la Camera Deputaților, știrea prin care patronul OTV, Dan Diaconescu, a fost declarat câștigător al licitației pentru preluarea a 54,8% din acțiunile Combinatului Oltchim.

În opinia liderului PNL Constanța, "privatizarea Oltchim este imperios necesară ținând cont de faptul că, din analizele efectuate atât de societate cât și de consultanți independenți, societatea înregistrează pierderi lunare de aproximativ 27 milioane RON lunar, care se adaugă la datoriile istorice de 2.037 milioane ron. Iar cel mai important este ca Oltchim să repornească, locurile de muncă să fie păstrate și salariile să fie plătite. Trebuie reținut faptul că privatizarea Oltchim înseamnă mult mai mult, înseamnă și Arpechim, și CET Vâlcea, și mina de la Berbești. În total peste 9.000 de locuri de muncă!!".

De asemenea, parlamentarul liberal și-a exprimat neîncrederea față de seriozitatea lui Dan Diaconescu.

"De unde va aduce toți banii vom vedea zilele următoare, mai ales că, potrivit informațiilor publicate de site-ul ANAF, la mijlocul acestui an, companiile la care Diaconescu este acționar înregistrau datorii la stat în valoare de peste 2,3 milioane euro. Mai mult, salvatorul poporului, așa cum s-a autodesemnat, este cercetat de procurori pentru spălare de bani și evaziune fiscală și a fost trimis în judecată pentru șantaj. Acestea fiind spuse, nu pot să nu-mi exprim neîncrederea față de seriozitatea manevrelor politice ale lui Dan Diaconescu", a declarat Dragomir. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2371 secunde