Informații importante despre regulile privind parcările din Constanța

432
Informații importante despre regulile privind parcările din Constanța - campaniesursaprimariaconstanta-1580514654.jpg

Articole de la același autor

O campanie de conștientizare a locuitorilor din zona centrală și peninsulară a orașului a fost demarată în această săptămână de Direcția Generală Poliția Locală. Aceasta informează cetățenii cu privire la legalitatea ocupării locurilor destinate parcării cu lanțuri, piloni, scaune sau alte obiecte. 


Persoanelor care au fost surprinse că au încălcat prevederile legale le-au fost aduse la cunoștință normele în vigoare și a fost dispusă măsura eliberării domeniului public de obiectele amplasate fără a deține acordul administratorului drumului public. 
Totodată, constănțenii au fost informați că la repetarea acestor fapte riscă să fie sancționați cu amendă între 500 și 1.000 de lei pentru persoanele fizice și între 1.000 și 1.500 de lei pentru persoanele juridice conform HCL 184/2013.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 18 Decembrie 2019
Stire din Social : Noi parcări în cartierele din Constanța
Sâmbătă, 14 Decembrie 2019
Stire din Eveniment : Ce amenzi au mai dat polițiștii locali
Pagina a fost generata in 0.3442 secunde