Investiție de un milion de euro în turismul de agrement din Techirghiol

475
2 min citire
Primăria Techirghiol a primit finanțarea pentru un proiect pe fonduri europene ce va schimba radical aspectul localități în ceea ce privește turismul de agrement. Investiția are o valoare totală de un milion de euro, din care 50% reprezintă contribuția Primăriei Techir-ghiol, iar restul este acoperit din fonduri europene. Prin acest demers, administrația locală Techirghiol are în vedere construirea unui mini-parc acvatic și a două terenuri de sport moderne.
"Este un proiect care sunt sigur că va aduce beneficii turismului local. Având în vedere faptul că Techirghiol este o stațiune balneoclimaterică, este important ca astfel de investiții să fie realizate, avem nevoie de piscine, de terenuri de sport. Cred că, la sfârșitul anului viitor, când acest proiect va fi terminat, Techirghiol va fi deveni mult mai atractiv pentru turiști", a declarat primarul Adrian Stan.
Astfel, pentru transformarea malului lacului Techirghiol într-o zonă turistică atractivă, vor fi executate mai multe lucrări de amenajare. Pe terenul lung de 2.000 de metri de pe mal, se vor face lucrări de organizare urbanistică în două zone. În prima regiune, se vor realiza mini-parcul acvatic și terenurile de sport, iar cea de-a doua, situată la intersecția bulevardului Victoriei cu strada Dr. Climescu, va fi dedicată spațiului verde.
Potrivit planului de detalii tehnice, mini-parcul acvatic se va întinde pe o suprafață totală de 3.480 metri pătrați și va fi compus din două piscine - una pentru adulți și una pentru copii. În plus, va avea o clădire cu dușuri, grupuri sanitare și vestiare, precum și o anexă, care va funcționa drept spațiu de depozitare. Ca dotări suplimentare, menționăm 116 șezlonguri, 60 de măsuțe și 60 de umbrele de soare. Pe o suprafață de 2.000 de metri pătrați, se va pune pavaj antiderapant, iar pe o porțiune de aproximativ 400 metri pătrați, se vor amenaja spații verzi și se vor planta arbori și arbuști. Piscina pentru adulți va avea o adâncime de 2.40 metri, iar cea pentru copii, de 0.60 metri. Spațiul va avea cinci tobogane acvatice de diferite forme și culori pentru ca micuții turiști și locuitori ai orașului să se poată juca în voie.
În ceea ce privește terenurile de sport, administrația locală Techirghiol va construi un spațiu multifuncțional de fotbal și handbal și un teren de tenis.
Proiectul se va desfășura pe o perioadă de 12 luni, în prima parte fiind construite obiectivele recreaționale, de agrement și sportive, iar în cea de-a doua, infrastructura necesară pentru clădirea de vestiare și dușuri. Această inițiativă face parte din demersul administrației locale de a obține cât mai multe finanțări europene pentru modernizarea localității și exploatarea potențialului turistic al acesteia.
Ieri, administrația locală Techirghiol a organizat o conferință de presă dedicată finalizării proiectului intitulat "Management standardizat pentru îmbunătățirea calității și eficienței furnizării serviciilor publice oferite de Primăria Techirghiol". Obiectivul general al proiectului a fost acela ca serviciile oferite de primărie să fie îmbunătățite în sensul orientării către cetățeni și al creării unei culturi organizaționale de mediu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0532 secunde