Ionel Dancă: "PNL va prezenta o propunere proprie de buget pe 2019"

243
Ionel Dancă:
PNL va prezenta, în perioada următoare, o propunere de buget pe anul 2019, a declarat purtătorul de cuvânt al partidului, Ionel Dancă.

"PNL va prezenta, în perioada următoare, o propunere de buget pentru anul 2019 care să evite intrarea României în perioada de criză și în recesiune, așa cum mai multe analize independente au arătat în ultimele zile", a anunțat Ionel Dancă la Parlament, citat de Agerpres.

Totodată, senatorul liberal Florin Cîțu a precizat că aceasta este o decizie a Biroului Executiv al partidului.

"Vom prezenta o variantă de buget care să respecte atât tratatul fiscal semnat de România, dar și să repornească România. Acel buget pe 2019 va arăta un deficit mai mic atât pe cash, cât și structural, dar și vom aloca în jur de 5% bani pentru investiții. Eu am propus, acum un an, un pact în care toate partidele să fie de acord să avem o sumă în buget doar pentru investiții și să ne ținem de ea. PNL va veni cu această propunere din nou, pentru că fără investiții, România nu va merge mult mai departe", a explicat Cîțu.

Totodată, Dancă a adăugat că PNL cere eliminarea mecanismului de split TVA, a supraaccizei la carburanți.

El a precizat că acestea sunt prioritățile în proiecția bugetară pe care PNL le va susține atât în proiectul propriu de buget, cât și în dezbaterile parlamentare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2218 secunde