Ionuţ Stroe: „Comasarea alegerilor parlamentare cu cele prezidenţiale poate fi o ipoteză de lucru”

156
Ionuţ Stroe: „Comasarea alegerilor parlamentare cu cele prezidenţiale poate fi o ipoteză de lucru” - stroe-pnl-1707313849.jpg

Articole de la același autor

Comasarea alegerilor parlamentare cu cele prezidenţiale poate fi o ipoteză de lucru, fiind practic o revenire la modul în care se organizau alegeri în trecut, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionuţ Stroe.

Întrebat dacă PNL ar putea susţine varianta unei duble comasări - adică alegerile europarlamentare cu cele locale, dar şi alegerile parlamentare cu prezidenţialele -, Ionuţ Stroe a spus că deocamdată este o idee, adăugând că e nevoie de modificarea legislaţiei electorale.

„Poate fi o ipoteză de lucru în cadrul şedinţei coaliţiei. În mod evident că, dacă s-ar merge pe un asemenea scenariu, este nevoie şi de anumite modificări referitoare la legislaţia electorală. Deocamdată este o idee care, probabil, se va discuta mâine, cred, sau probabil în următoarele întâlniri în cadrul coaliţiei. Mai multe detalii vor fi publice în momentul în care se va cădea de acord asupra unei modalităţi, în condiţiile în care se vor lua decizii. Deocamdată sunt doar discuţii. Ar fi practic o revenire la modelul în care organizam în trecut alegeri. Până în 2004 alegerile parlamentare coincideau cu alegerile prezidenţiale”, a afirmat Stroe, la Palatul Parlamentului. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2943 secunde