Klaus Iohannis: „România, puternic ancorată în comunitatea de valori democratice”

Sâmbătă, 03 Iulie 2021, 21:57
384
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că România este un promotor al unei relaţii transatlantice solide şi că va continua să susţină o Alianţă Nord-Atlantică robustă şi indivizibilă şi cooperarea dintre NATO şi UE.

„România este şi va rămâne puternic ancorată în comunitatea de valori democratice, un promotor al unei relaţii transatlantice solide. Vom continua să susţinem o Alianţă Nord-Atlantică robustă şi indivizibilă, precum şi cooperarea sinergică şi complementară dintre NATO şi Uniunea Europeană. Am convingerea profundă că relaţiile transatlantice oferă cele mai eficiente instrumente pentru a gestiona provocările actuale, inclusiv prin reafirmarea democraţiei, a statului de drept şi a respectării drepturilor omului. Un parteneriat transatlantic revitalizat va influenţa pozitiv modul în care sistemul internaţional se va adapta la contextul actual, prin raportare la valorile democratice împărtăşite”, a spus şeful statului, la recepţia oferită de Ambasada SUA cu ocazia Zilei Independenţei.



Pagina a fost generata in 0.5427 secunde