Klaus Iohannis, susținut la conducerea partidului de liberalii constănțeni

251
9
Klaus Iohannis, susținut la conducerea partidului de liberalii constănțeni - klausiohannissustinutlaconducere-1404042032.jpg

Articole de la același autor

Aproximativ 1.500 de liberali au participat, vineri și sâmbătă, la Congresul PNL de la București. Filiala Constanța a Partidului Național Liberal a fost reprezentată de cei patru parlamentari liberali - deputații Gheorghe Dragomir, Mihai Lupu, Victor Manea și senatorul Puiu Hașotti -, de primarii liberali din județ, precum și de membri ai Biroului Permanent Teritorial.

Pe ordinea de zi a Congresului s-au aflat, printre altele, prezentarea și adoptarea rezoluțiilor - "Fuziunea PNL cu PDL", "Aderarea la grupul PPE din PE", "Stabilirea nominală a candidatului PNL pentru funcția de președinte al României". Cu toate acestea, ultima rezoluție a fost retrasă de pe ordinea de zi, după ce, pe lângă Klaus Iohannis, a fost propus și fostul lider al PNL, Crin Antonescu, drept candidat la prezidențiale, urmând ca decizia finală să fie luată de Delegația Permanentă a partidului. Totodată, noul statut al PNL care a fost adoptat în cadrul Congresului partidului prevede că președintele liberalilor și cei 31 de vicepreședinți să fie aleși uninominal.

Pentru funcția de președinte al PNL, au candidat Klaus Iohannis și Ioan Ghișe, iar pentru cele 31 de funcții de vicepreședinte au intrat în cursă 56 de liberali. La final, Klaus Iohannis a câștigat alegerile pentru președinția PNL, primind 1.334 de voturi, din totalul de 1.479 de voturi valabil exprimate la congres, contracandidatul său Ioan Ghișe fiind votat de 144 de delegați.

În ceea ce privește atribuțiile vicepreședinților, urmează ca acestea să fie propuse ulterior în Biroul Politic Național și aprobate de Delegația Permanentă. De asemenea, noul statut stipulează că secretarul general al partidului va fi pro-pus de președintele PNL și validat de Biroul Politic Național, în care membri de drept vor fi liderii de filiale ai partidului, liderii și viceliderii grupurilor parlamentare, primarii de municipii reședință de județ și președinții de consilii județene și liderul delegației de europarlamentari PNL.

Liberalii constănțeni nu au avut candidați pentru vreo funcție de conducere, deoarece, în noua structură, au deja de drept trei persoane care vor reprezenta PNL Con-stanța, respectiv, deputații Gheorghe Dragomir și Mihai Lupu și senatorul Puiu Hașotti. În ceea ce privește votul pentru președinția partidului, liberalii de la malul mării au mers pe mâna lui Klaus Iohannis, pe care-l percep ca pe un om serios, capabil să conducă partidul.

În cadrul Congresului, Klaus Iohannis a declarat că obiectivul liberalilor constă în câștigarea alegerilor prezidențiale și revenirea la guvernare.

"Obiectivul nostru major pe termen lung este să dăm României un deceniu liberal, care va fi, pentru România, o perioadă de consolidare a statului de drept și de prosperitate economică și va duce țara noastră la nivelul statelor europene. În vederea atingerii acestui obiectiv, avem de îndeplinit două obiective de etapă: câștigarea alegerilor prezidențiale și revenirea la guvernare, ca principală forță politică", a spus Klaus Iohannis.

Programul politic al noului președinte liberal mai prevede că PNL se opune fundamental stângii, iar în actualul context politic, pe termen scurt, este exclusă o colaborare cu Partidul Social Democrat. Totodată, Guvernele pe care dorește să le formeze PNL nu au în vedere o coaliție cu PSD.

Comentează știrea

Hanibal
30 iunie 2014
impresii despre congresul PNL

Din ceea ce s-a transmis la televizor , putem sa constatam ca e greu sa faci reforme , schimbari noi cu oameni vechi , reesapati , cosmetizati . Blaga a transmis PNL mesajul de incredere si respect din partea PDL , sentimente aparute subit in ajunul congresului . A recunoscut ca visul sau , idealul sau, a fost si este de a vedea PDL alaturi de PNL .Visul e pe cale sa devina realitate , dupa ani de zile de balacareala si lovituri la gioale . Ne-a placut afirmatia ca " a trecut vremea oamenilor providentiali " de parca Romania a avut asa ceva din 1990 pana in vai de zilele noastre . A vorbit si MRU in romaneste si nemteste . El a mentionat ca dreapta dezbinata l-a adus la putere pe Ponta , dar a omis (din delicatete politica ) sa spuna ca si pe Antonescu . Ne-a impresionat declaratia ca are 3 case , (spre deosebire de Nastase care avea 4) : PNL , PDL si FC case – fie vorba intre noi – s-au dovedit doar niste adaposturi pentru politicianistii corupti , demagogi , si penali ca si PSD .Culmea ipocriziei si politicianismului ordinar a fost atinsa de Antonescu care in discursul sau a spus ca s-a aliat cu PSD pentru a evita " regimul stat al lui Basescu " (regim care a fost creat si sustinut de PDL, actualul aliat al PNL ) , ca a reusit sa stopeze cresterea impozitelor (dupa ce le-a crescut ). Pentru a minimaliza ticalosiile USL respectiv ale PNL , Antonescu a marturisit ca niciun partid nu poate avea numai oameni morali si cinstiti . Se referea probabil la Varujan Vozganian care era in prezidiu . In sfarsit , s-a dovedit acelasi specialist in flatulatii , in vorbe goale . Partea umoristica a congresului a fost asigurata de Norica Niculai , juna si gratioasa ca de obicei , care cu vocea sa suava a spus esentialul : " L-am criticat pe Boc , si azi stam la masa cu el ". Ehei, cu cati n-au stat politicianistii la masa si mai ales in pat . Indignata , a spus raspicat : " nu vrem sa vindem PNL ". Dar cand PNL s-a vandut PSD a tacut chitic . Si ar fi tacut si azi daca PNL nu iesea din cloaca pedeserista condusa de Ponta – copy .

New Arrival 2014 Air Jordan 3 Suede Grey Black Cement Fashion
3 iulie 2014
New Arrival 2014 Air Jordan 3 Suede Grey Black Cement Fashion

Michael Kors Inspired MK Logo Metallic Braided-Leather Bracelet MICHAEL Michael Kors Jet Set Monogram Mirror Metallic Continenta MICHAEL Michael Kors iPhone 4 Leather Case Black MICHAEL Michael Kors New Arrivals Satchel Leather Green MICHAEL Michael Kors Grayson Medium MK Logo Monogram Satchels Co MICHAEL Michael Kors Leather Clutches Red MICHAEL Michael Kors Iphone Case Jet Set Pink Mirror Metallic Pa MICHAEL Michael Kors Wallet Continental Monogram Canvas Rose MICHAEL Michael Kors Continental Logo Wallet Orange Red MICHAEL Michael Kors Jet Set Zip-Top MK Logo Tote Vanilla MICHAEL Michael Kors iPhone 5 Electronics Cover Case Deep Green MICHAEL Michael Kors Tassels Zip Continental Wallet Rose Red MICHAEL Michael Kors Hamilton Whipped East West Satchel Tangerin MICHAEL Michael Kors MK Signature iPhone 4 Electronics Cover Cas MICHAEL Michael Kors Jet Set Chain Python-Embossed Shoulder Tote MICHAEL Michael Kors Wallet Jet Set Monogram Continental Golden New Arrival 2014 Air Jordan 3 Suede Grey Black Cement Fashion http://jordanretro.dennissearing.com/new-arrival-2014-air-jordan-3-suede-grey-black-cement-fashion-p-119.html

nike free 2.0
28 iulie 2014
nike free 2.0

nike free run 4 [url=http://www.nikefreerun4.net][b]nike free run 4[/b][/url] free run 4.0 [url=http://www.nikefreerun4.net][b]free run 4.0[/b][/url] nike free 2.0 http://www.nikefreerun2.net

nike free run 4
4 august 2014
nike free run 4

coach outlet [url=http://www.coachoutlet-2014.com][b]coach outlet[/b][/url] nike free run 6.0 [url=http://www.nikefreerun6.com][b]nike free run 6.0[/b][/url] nike free run 4

michael kors factory
5 august 2014
michael kors factory

michael kors outlet [url=http://factoringconference.com/Speakers.asp][b]michael kors outlet[/b][/url] http://factoringconference.com/Speakers.asp michael kors outlet michael kors factory

nike free 2.0
9 august 2014
nike free 2.0

free run 7.0 [url=http://www.nikefreerun7.net][b]free run 7.0[/b][/url] free run shoes [url=http://www.nikefreerun7.net][b]free run shoes [/b][/url] nike free 2.0

tiffany jewelry outlet
27 august 2014
tiffany jewelry outlet

[url=http://jordansforsale.dennissearing.com][b]cheap jordans[/b][/url] [url=http://truereligionoutlet.wildbillselectronics.com][b]true religion outlet[/b][/url] [url=http://tomsshoes.roter-turm.com][b]toms shoes[/b][/url] [url=http://michaelkors.actis-datta.com][b]michael kors outlet online[/b][/url] tiffany jewelry outlet

coach outlet
28 august 2014
coach outlet

coach outlet store coach factory outlet free run 4.0 nike free 2 coach outlet

true religion sale
27 septembrie 2014
true religion sale

http://szcdc.cn/Upload/File/truereligionjeans.html/true religion jeans outlet true religion sale

Articole pe aceeași temă

Joi, 26 Iunie 2014
Stire din Politică-Administrație : "Fuziunea PDL-PNL va dura"
Pagina a fost generata in 0.6264 secunde