La Deleni, gropile de gunoi vor fi înlocuite cu un incinerator

473

Articole de la același autor

Primarul comunei Deleni, Marian Dan, este preocupat să ia măsuri ecologice pentru gestionarea deșeurilor. El a declarat că au început lucrările de desființare a gropilor de gunoi din sate. În plus, Deleni a încheiat un proiect intercomunitar de colectare a deșeurilor. Comuna a stabilit acest proiect împreună cu Adamclisi, Dobromir, Ion Corvin, Băneasa, Oltina, Lipnița și Ostrov, urmând să devină funcționabil în aproximativ patru luni. Primarul a mărturisit că în următoarea perioadă se vor achiziționa cinci mașini și pubele pentru fiecare comună și pentru orașul Băneasa.
Marian Dan a mai spus că poartă discuții cu o echipă de investitori germani pentru construirea unui incinerator, investiția ce s-ar putea ridica la 10 milioane de euro. Dan a precizat că va mai avea o întâlnire cu reprezentanții nemți la sfârșitul lunii octombrie.
Printre alte proiecte aflate în derulare, este și pietruirea drumurilor. Lucrările au demarat acum 10 zile și continuă în Pietreni și Deleni. Primarul speră ca proiectul să fie finalizat în întreaga comună în următoarele trei luni.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0269 secunde