La Mangalia, a început amenajarea parcărilor de reședință, pe locul fostelor garaje

216
La Mangalia, a început amenajarea parcărilor de reședință, pe locul fostelor garaje - mangaliaparcari-1569263340.jpg

Articole de la același autor

Primăria Mangalia a demarat proiectul de amenajare a parcărilor de reședință pe locul fostelor garaje. Primele lucrări în teren se execută, în prezent, în zona dintre Casa Tineretului și Gară, unde vor fi amenajate peste 100 de locuri de parcare, urmând ca acestea să fie atribuite locatarilor din zonă. Intervențiile în teren constau în nivelarea terasamentului, realizarea fundației și alte lucrări specifice, ulterior fiind amenajată o platformă betonată pe care se vor delimita locurile de parcare. Acestea vor fi repartizate contra-cost locuitorilor din cartier, posesori de  autovehicule, în baza unor cereri și a altor documente care să ateste că locuiesc în respectivul bloc și dețin un autoturism. Lucrări similare vor fi executate și în alte cartiere ale orașului, unde au existat garaje. În acest sens, unele proiecte similare se află în diferite stadii de realizare, respectiv de elaborare a autorizațiilor de construire, licitație sau de atribuire a lucrărilor. 


Prezent în teren, primarul Mangaliei, Cristian Radu a declarat că proiectul de amenajare a parcărilor de reședință a parcurs toate etapele legale, iar până la sfârșitul acestui an, vor începe și alte lucrări de acest tip, în diferite zone ale orașului. 
"Proiectul de amenajare a parcărilor de reședință a putut fi demarat doar după demolarea tuturor garajelor din fiecare zonă. Aici ne-am confruntat cu ceva probleme din partea deținătorilor de garaje, deoarece nu toți au adus terenul la starea inițială, după ce și-au ridicat construcția neautorizată. Primăria a trebuit să salubrizeze acele terenuri și apoi să înceapă efectiv lucrările de amenajare a parcărilor de reședință. După finalizarea acestor lucrări, toți locatarii din acest cartier vor putea parca în spatele blocurilor, degajând astfel DN39, pe care se va circula fără probleme, pe ambele benzi ale sensului de mers", a precizat edilul Cristian Radu. 


El a reiterat că demolarea garajelor era cerută insistent de ceilalți posesori de mașini, care nu dețineau garaje și nu aveau un loc de parcare lângă bloc. 


"Pe măsura finalizării documentației și adoptarea acesteia în Consiliul Local, vom intra în teren, în fiecare zonă cu blocuri și vom amenaja locuri de parcare pentru fiecare solicitant. Estimez că numărul locurilor de parcare va ajunge la aproximativ 4000, iar cartierele orașului vor intra, rând pe rând în proces de sistematizare", a mai completat primarul Mangaliei. 
Reamintim că, potrivit inventarierii locurilor de parcare din Mangalia, în cele patru zone de la nivelul orașului, s-au identificat peste 1300 locuri de parcare, amplasate pe alte suprafețe decât cele ocupate de garaje. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1553 secunde