La Medgidia se va înființa un Centru de cercetare ecologică și terestră

153
Aleșii locali și cetățenii din orașul Medgidia au participat la o dezbatere publică care a avut ca temă Planul Urbanistic Zonal pentru construirea unui centru de cercetare ecologică și terestră. Terenul pe care urmează să se construiască acest obiectiv are o suprafață de 49.20 ha.

Suprafața de teren cuprinsă în prezentul PUZ va fi structurată în trei zone de referință după cum urmează: ZRM - zona destinată activităților de cercetare / locuințe serviciu și funcțiuni complementare, ZRA - zona activităților productive industrial-agricole și ZRV - zona spațiilor verzi pentru protecția cursurilor de apă și a zonelor umede.

"Beneficiarul terenului are ca obiectiv realizarea unei investiții în domeniul cercetării ecologice. Această investiție constă în realizarea unei construcții cu regim de înălțime P+M, ce va cuprinde laboratoare pentru desfășurarea activităților de cercetare, săli de ședințe și spații de cazare pentru personalul angajat. Pe lângă acest imobil se vor mai realiza construcții pentru adăpostirea centralei termice și a grupului electrogen necesare susținerii obiectivului principal, se vor amenaja căile de acces și spațiile de parcare", a spus primarul Marian Iordache.

El a mai precizat că, intervențiile urbanistice propuse, au drept scop eliminarea disfunc-ționalităților semnalizate și au condus la următoarele principii de lucru: generarea unei zone pentru desfășurarea activităților de cercetare, generarea unei zone pentru dezvoltarea activităților productive agricole, asigurarea accesului în zona studiată de pe DN22C, prin pietruirea drumului de pământ existent; rezervarea suprafețelor de teren necesare spațiilor verzi. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 30 Martie 2013
Stire din Sănătate : Noi posturi la Spitalul din Medgidia
Sâmbătă, 30 Martie 2013
Stire din Eveniment : Accident rutier la Medgidia
Vineri, 29 Martie 2013
Stire din Eveniment : Accident rutier la Medgidia
Pagina a fost generata in 0.4838 secunde