Președintele Organizației Județene a PNL Constanța, Gheorghe Dragomir, a declarat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că alegerile la nivelul organizației județene vor avea loc în două etape.
Într-o primă etapă, potrivit calendarului liberal, formațiunea politică va organiza alegeri în toate birourile unde sunt lideri interimari. Apoi, în toamnă, vor avea loc alegeri în toate filialele. "După toate acestea, vom organiza și Conferința Județeană, probabil la sfârșitul lunii septembrie sau la începutul lunii octombrie, în funcție de ce va hotărî Biroul Politic Național", a declarat Dragomir.
Mai mult, liderul județean a precizat că partidul este deschis membrilor Acțiunii Populare (AP), însă ei trebuie să îndeplinească anumite formalități. Fuziunea PNL-AP s-a produs în primăvara lui 2008, și, potrivit lui Dragomir, Constanța trebuia să coopteze în Biroul Județean și în Biroul Municipal câte un membru. Dragomir a mai spus că, pentru a fi cooptați, ei ar fi trebuit să vină cu o sută de adeziuni la Municipiu și cu o sută la Județ. El a făcut referire în principal la Doru Luțac, fost membru AP, care face parte acum din PNL, dar care nu are drept de vot la întrunirile liberalilor pentru că nu a făcut toți pașii formali pentru a beneficia de acest drept.
De asemenea, Gheorghe Dragomir a mărturisit că, înaintea Congresului Extraordinar, a primit propuneri de a candida în Biroul Politic Central, dar a refuzat să se înscrie în această luptă. "Am considerat că funcția pe care o dețin acum este suficientă pentru un om ca mine, care se apleacă asupra problemelor județene. Nu aș fi avut timp suficient să mă ocup și de județ, și de responsabilitățile pe care le presupune o astfel de funcție", a explicat el.
Femeile, în fruntea listei pentru europarlamentare
Gheorghe Dragomir a precizat că Biroul Politic Central a stabilit o listă provizorie pentru alegerile europarlamentare, însă Consiliul Național Executiv este forul care va valida candidații. În fruntea listei este Norica Nicolai, ea fiind urmată de Adina Vălean, Renate Weber, Ramona Mănescu și Cristian Bușoi.
În cadrul conferinței de vineri, senatorul Puiu Hașotti a ținut să își manifeste, din nou, încrederea în forța noului președinte PNL, Crin Antonescu, care va fi "un competitor foarte incomod pentru Traian Băsescu".
Dragomir a lansat un alt scenariu pentru alegerile prezidențiale din această toamnă. El susține ipoteza unei candidaturi independente a actualului șef de stat. "Guvernul merge din ce în ce mai prost, iar Traian Băsescu ar putea da, la un moment dat, vina pe guvernarea PSD-PDL. Ar putea spune că s-a săturat de politicieni și vrea să candideze independent", a completat Dragomir.