Liberalii își vor alege noua conducere centrală pe sistemul listelor

3318
Liberalii își vor alege noua conducere centrală pe sistemul listelor - 83de02c3cfc3634de1279cbc17a8fbae.jpg

Articole de la același autor

Peste o mie de liberali din toată țara s-au întrunit, vineri, la Palatul Parlamentului, în cadrul Congresului Extraordinar al PNL.
Principalul punct înscris pe ordinea de zi a fost aprobarea noului statut propus de către președintele PNL Crin Antonescu. Dezbaterile pe marginea acestui subiect au durat aproximativ patru ore, cu numeroase intervenții ale delegaților prezenți în sală, precum fostul lider al PNL, Călin Popescu Tăriceanu, actualul prim-vicepreședinte Ludovic Orban, Norica Nicolai, Varujan Vosganian, Relu Fenechiu sau Mircea Ionescu Quintus.
Una dintre cele mai interesante luări de poziții a fost cea a lui Tăriceanu. El a ținut să atragă atenția asupra faptului că liberalii participă la un "moment festiv" și le-a reamintit participanților declarația mai veche a unui coleg. "«Nu vreau să devin membru într-un partid în care la poartă stă Bogdan Olteanu cu castronul de ciorbă și dă câte un polonic lui Motreanu să îl ducă înăuntru la ceilalți membri». Nu îmi aparține mie acest citat, acest citat aparține actualului președinte al partidului și cuvintele le rostea în urmă cu vreo 5 ani de zile", a susținut Călin Popescu Tăriceanu la începutul discursului său de la Congresul extraordinar al PNL.
Și constănțeanul Ionel Chiriță, secretarul general al Ligii Aleșilor Locali a PNL, a luat cuvântul în plen pentru a critica inițiativa liderului li-beral. El a sancționat dur faptul că din structura propusă vor lipsi membri marcanți ai formațiunii politice, dar și structurile aleșilor locali. "Nu am cum să nu susțin în continuare prezența la nivel teritorial și la nivel central a aleșilor locali", a declarat el.
"Președintele poate câștiga în continuare în mult mai multe locuri. Este omul care ne poate duce la victorie, dar nu cu un asemenea statut. Nu pot să votez un astfel de statut când văd că structurile aleșilor locali sunt date afară din forum sau li se refuză prezența în conducerea centrală", a mai spus ferm Ionel Chiriță.
În cele din urmă, delegații s-au pronunțat cu 1083 de voturi "pentru" adoptarea noului statut. 258 de delegați au votat "împotrivă", iar 13 s-au abținut. Dintre liberalii con-stănțeni, 14 au fost "pentru" și 13 "împotrivă". La final, Crin Antonescu și-a anunțat candidatura pentru funcția de președinte al PNL.
Astfel, sâmbătă, delegații liberali se vor întruni în cadrul unui Congres Ordinar, în baza noului statut, pentru a-și alege noua conducere centrală, candidații fiind obligați să își stabilească o listă cu membri ce vor face parte din Biroul Politic Central.
Corespondenta de la Congresul PNL de la București

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5916 secunde