Concurs Liberalii trebuie să organizeze alegeri la nivelul conducerilor locale până la 15 octombrie

615

Articole de la același autor

Prim-vicepreședintele PNL, Ludovic Orban, a venit, ieri seară, la malul mării, pentru a participa la ședința Delegației Permanente a PNL Constanța.
Scopul oficial al vizitei sale a fost pregătirea pentru alegerile europarlamentare. Însă de la bun început, liderul liberal a ținut să le atragă atenția colegilor constănțeni asupra importanței acestei întruniri. "Întâlnirea de astăzi (n.r-ieri) este una foarte importantă pentru ce va urma de-acum înainte", i-a atenționat Orban pe cei prezenți.
Înaintea întâlnirii, Ludovic Orban a declarat că exclude posibilitatea numirii unui birou interimar la Constanța și așteaptă să se organizeze alegerile la termen.
"N-avem astăzi vreme de dispute, de frământări. Toată lumea trebuie să se mobilizeze pentru alegerile europarlamentare", a recunoscut el existența unor valuri de discuții în rândul liberalilor.
Orban a precizat că, după competiția electorală pentru Parlamentul European, liberalii vor organiza Adunări Generale la nivelul fiecărei filiale. "Ulterior, în toate filialele se vor organiza Conferințe Județene până la data de 15 octombrie. Decizia convocării va fi luată de către fiecare Birou Județean în parte, când va considera că este cel mai bine să asigure o Conferință Județeană cu o reprezentare cât mai largă", a mai declarat liderul liberal. Totodată, Orban a fost prezent ieri și la întrunirile liberale de la Medgidia și Murfatlar.
Temele principale de pe ordinea de zi a Delegației Permanente au vizat organizarea campaniei electorale pentru europarlamentare și completarea Birourilor Locale ale filialelor din județ, care au conduceri interimare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8109 secunde