"Liberalii vor consolida rolul PNL în definirea democrației românești"

61
1

Articole de la același autor

Președintele PNL, Alina Gorghiu, a afirmat, astăzi, într-o postare pe Facebook cu o ocazia împlinirii a 25 de ani de la reînființarea partidului, că în anii următori liberalii vor consolida rolul PNL în definirea democrației românești.

"Se împlinesc astăzi 25 de ani de când seniorii liberali au trăit momentul istoric în care, după dărâmarea comunismului, au putut să reînscrie PNL în registrul partidelor politice.

În tot acest sfert de veac, indiferent de obstacolele politice apărute, liberalii nu s-au dezis niciun moment de valorile lor fundamentale — libertatea de exprimare, promovarea drepturilor cetățenești, pluripartidismul autentic, înțelegerea și respectarea conceptului de proprietate, de justiție și dreptate", a spus liderul PNL.

Gorghiu consideră că drumul către democratizarea și occidentalizarea României este strâns legat de evoluția și parcursul PNL și că acest drum a culminat, în 2014, cu alegerea primului președinte liberal al României.

"Sărbătorirea a 25 de ani de la reînscrierea PNL prinde partidul într-un punct de cotitură, care marchează o nouă etapă de evoluție. 



Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
31 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Marţi, 13 Ianuarie 2015
Stire din Life and Style : Ce-și doresc bărbații
Marţi, 13 Ianuarie 2015
Stire din Life and Style : Cum să te simți mai sexy
Pagina a fost generata in 0.4417 secunde