Concurs Liberalii vor sancționa guvernarea prin contestații ori de câte ori va fi nevoie

468

Articole de la același autor

Potrivit liderului PNL Constanța, Gheorghe Dragomir, prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului numărul 230/2008 vin în conflict cu dispoziții din Legea fundamentală.
"Eram convins că va fi una dintre cele mai contestate ordonanțe. Trebuie să ne obișnuim cu gafele Guvernului. Aceasta este una dintre primele erori pe care le va face noul Guvern", a declarat Dragomir.
Liderul liberalilor constănțeni și-a exprimat încrederea în decizia Curții Constituționale a României (CCR) care va analiza pe 15 ianuarie sesizarea făcută joi de către Avocatul Poporului. Ioan Muraru, Avocatul Poporului, a sesizat CCR, cu privire la OUG 230/2008, susținând că ordonanța îngrădește atât dreptul la muncă prevăzut în Constituția României, cât și drepturile economice, sociale și culturale prevăzute în legislația internațională.
El a mai explicat că dreptul la muncă și dreptul la pensie nu pot fi afectate prin adoptarea ordonanțelor de urgență, deoarece sunt prevăzute de legea fundamentală, în categoria drepturilor fundamentale.
Potrivit președintelui PNL Constanța, această ordonanță se apropie de "un alt abuz al actualei guvernări: ordonanța prin care primăriile trebuie să returneze sumele defalcate din TVA alocate în 2008 și rămase necheltuite până la sfârșitul anului trecut".
"Sunt primării care au reușit să acceseze proiecte care impun anumite condiții, anumite termene și ele mai aveau nevoie de o parte din bani pentru că trebuie să respecte condițiile stabilite. Ei ce vor face acum? Ei vor respecta legea, vor renunța la acești bani, pentru a-i lua din nou înapoi?", a pus problema Dragomir.
Ca replică la toate aceste măsuri, Dragomir a precizat că liberalii vor face contestații și vor ajunge și la judecată ori de câte ori va fi nevoie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9257 secunde