La referendumul de ieri,

Locuitorii din Agigea au votat pentru preluarea administrativ-teritorială a Portului Constanța Sud-Agigea

2291
Locuitorii din Agigea au votat pentru preluarea administrativ-teritorială a Portului Constanța Sud-Agigea - 0e1ceaca3e404ed57c3d9d6eaa2928a3.jpg
Locuitorii comunei constănțene Agigea au ieșit, ieri, la vot, cu ocazia referendumului organizat în vederea trecerii celor 988 de hectare ale Portului Constanța Sud-Agigea în unitatea administrativ teritorială a localității. Potrivit primarului comunei, social democratul Cristian Cîrjaliu, "demersul este un caz unic în România, nicio unitate administrativ teritorială nu a mai achiesat la un asemenea act până acum".

100 de miliarde de lei vechi, un câștig pentru bugetul local
Reamintim că prin acest referendum, Compania Națională Ad-ministrația Porturilor Maritime Constanța și agenții economici care dețin clădiri în zona Port Constanța Sud-Agigea vor fi nevoiți să achite taxele și impozitele aferente acestor clădiri către administrația publică locală condusă de Cîrjaliu. În ceea ce privește sumele de bani care vor intra astfel în bugetul local, acestea se ridică, potrivit explicațiilor gospodarului-șef, "la aproximativ 100 de miliarde lei vechi anual".
Scrutinul electoral a debutat ieri dimineață, atunci când s-au deschis secțiile de votare, la ora 8.00. Așa cum a declarat primarul, în comună au fost organizate patru secții de vo-tare și anume la Școala Ion Borcea, Grădinița Riță Gărgăriță, școala din Lazu și Sanatoriul TBC Agigea. Pentru referendum au fost tipărite 6.200 de buletine de vot, iar președintele Biroului Permanent Local a fost desemnat prin hotărâre judecătorească, în persoana lui Petru Tudor, ca și, de altfel, președinții secțiilor de votare.
Locuitorii comunei au fost infor-mați, conform explicațiilor primarului, "cu 20 de zile înainte de referendum", despre ceea ce a presupus, concret, acest scrutin. "Lumea își dă interesul pentru această proble-mă, mă bazez pe sprijinul cetățenilor și, în plus, este un test și pentru mine, la un an de la preluarea mandatului de primar", a menționat Cristian Cîrjaliu.
De precizat este și faptul că, așa cum tot primarul Agigei a subliniat, "Portul Constanța Sud-Agigea figurează și în planul urbanistic general avizat în urmă cu 20 de zile de președintele CJC și de arhitectul șef al Consiliului Județean, Titi Cenușă, PUG aprobat și prin Hotărârea de Consiliu Local 151/03.07.2009 (n.r. - CL Agigea)". "Comuna a ajuns, astfel, la o suprafață de 2.497 de hectare teren intravilan", a adăugat Cîrjaliu. În ceea ce privește demersul de ieri, șeful administrației locale din Agigea a precizat că a avut atât sprijin politic, pe linie de partid, cât și din partea Prefecturii Constanța.
Nu în ultimul rând, primarul a atras atenția că face un apel către CNAPMC "să nu mai intre în ilegalitate": "Nu are rost să ne răzbunăm pe contribuabili! Aduc la cunoștința CNAPMC să nu mai îndrume agenții economici să plătească taxele în alte părți, respectiv către Primăria Constanța, în loc să achite la Primăria Agigea. În caz contrar, oalele se vor sparge în capul CNAPMC", a subliniat Cîrjaliu.

"Am votat pentru viitorul copiilor noștri"
Cetățenii din Agigea care au ieșit, ieri, la vot, în contextul referendumului pentru delimitarea administrativ teritorială a comunei au sfidat temperaturile ridicate pentru, spun ei, "viitorul copiilor" lor. Cei mai mulți dintre cei care au venit la secția de votare organizată la Grădinița Riță Gărgăriță au declarat că banii sunt bineveniți în vistieria comunei și că, de fapt, e vorba de ceva ce, de drept, ar trebui să revină localității Agigea.
"Am votat pentru ca Portul Constanța Sud-Agigea să treacă în unitatea administrativ-teritorială a comunei, ca să intre mai mulți bani la bugetul local. Am votat pentru viitorul copiilor noștri, pentru o viață mai bună", a declarat Nicu Marcu, în vârstă de 35 de ani.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2557 secunde