Lucian Bode, despre numirea unui președinte interimar la conducerea PNL

164
Lucian Bode, despre numirea unui președinte interimar la conducerea PNL - lucianbode-1648904136.jpg
Prim-vicepreşedintele PNL, Lucian Bode, a declarat, sâmbătă, că un congres extraordinar al partidului va fi organizat în 10 aprilie, decizia urmând a fi luată duminică, la Consiliu Naţional PNL, în contextul demisiei preşedintelui liberal Florin Cîţu, scrie Agerpres. 


"Mâine avem Consiliu Naţional extraordinar, ocazie cu care vom convoca Congresul Extraordinar al PNL pentru data de 10 aprilie. (...) Astăzi, când vorbim, sunt 44 de filiale care îşi doresc acelaşi lucru, convocarea Consiliului Naţional, lucru care s-a şi întâmplat, pentru duminică, 3 aprilie, cu un singur punct pe ordinea de zi: organizarea Congresului pentru data de 10 aprilie. Împreună cu o majoritate covârşitoare, de 44 de filiale din 49, vom merge, sunt convins, în aceeaşi direcţie", a precizat Bode.


Acesta a adăugat că Biroul Politic Naţional (BPN) al PNL va numi, duminică, un preşedinte interimar al partidului, urmând ca la Congres să fie ales un nou preşedinte.


"Îmi doresc un leadership adevărat, orientat spre viitor, într-un context intern şi internaţional extrem, extrem de complicat. Îmi doresc o soluţie responsabilă, nu una superfluă, în aceste vremuri tulburi, pe care le traversăm cu toţi. Într-un cuvânt, îmi doresc moderaţie, îmi doresc echilibru, nu pariuri riscante", a conchis Lucian Bode.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4885 secunde