Lucian Romașcanu: "PSD nu a renunțat la ideea unei moțiuni de cenzură"

243
Lucian Romașcanu:
PSD nu a renunțat la ideea de a depune o moțiune de cenzură, a anunțat, astăzi, senatorul Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al social-democraților. El a adăugat că moțiunea va fi depusă după ce epidemia va fi sub control.

"Nu am renunțat la ideea unei moțiuni de cenzură, mai ales când vedem performanțele acestui Guvern total iresponsabil.

Responsabilitatea noastră, în schimb, este să nu punem țara în fața unei crize în timpul stării de alertă și cât epidemia nu este sub control. Lucrăm la un program legislativ și la un program economic și imediat ce condițiile din țară vor permite o vom depune, firește trebuind să negociem acest lucru și cu alte partide și forțe parlamentare, noi nefiind majoritari în acest moment", a spus Romașcanu, la Antena 3. 


Potrivit acestuia, luni va fi citită moțiunea de cenzură simplă la adresa ministrului Agriculturii, Adrian Oros. Romașcanu a anunțat că social-democrații au început lucrul la alte trei moțiuni simple, adresate ministrului de Interne, ministrului Sănătății și ministrului Educației


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5646 secunde