Conform unor surse din PD-L

Lui Gigi Chiru i-a fost promis fotoliul de prefect

2568
Lui Gigi Chiru i-a fost promis fotoliul de prefect - 6422800bdd4c6b0e4df31535c3f93c07.jpg
După ce Gigi Chiru, fost candidat al PD-L Constanța pentru un mandat de deputat pe Colegiul 6 la alegerile generale de anul trecut, a rămas fără postul de conducere al Inspectoratului Teritorial de Stat în Construcții, pentru care a fost nominalizat, pedelistului i s-ar propune, mai nou, funcția de prefect al Constanței. Astfel, potrivit unor surse din interiorul partidului, dat fiind faptul că, se pare, toate căile de atac în ceea ce privește revenirea șefiei Inspectoratului în ograda pedeliștilor au fost epuizate, lui Gigi Chiru i s-ar promite acum postul de prefect. Și asta în contextul în care atât PD-L, cât și PSD Constanța amenință cu desfacerea protocolului de guvernare în plan local, dorindu-și, deci, destrămarea coaliției.
Cu toate acestea, ar fi interesant de urmărit ce motive vor invoca democrat-liberalii constănțeni în momentul în care vor pretinde mandatul de reprezentant al Guvernului în teritoriu și îndeosebi dacă ruperea protocolului la Constanța va avea reale urmări în ceea ce privește posturile de conducere ale instituțiilor deconcentrate. Concret, rămâne de văzut dacă numirile care au avut loc până acum, atât din partea PD-L, cât și a PSD, la conducerile instituțiilor din subordinea Guvernului vor suferi modificări în vreun sens.
Instituția Prefectului Județului Constanța este condusă în prezent de Liviu Brăiloiu, de asemenea fost aspirant PSD, însă, la un mandat de parlamentar, pe Colegiul 1 la Senat. El a depus, pe data de 30 ianuarie 2009, jurământul de prefect.
Contactat telefonic, liderul PD-L Constanța, senatorul Mircea Banias, a infirmat informațiile potrivit cărora lui Chiru ar urma să i se propună funcția de prefect și asta pentru că, susține el, democrat-liberalii constănțeni încă speră ca Inspectoratul Teritorial de Stat în Construcții să le revină. Mai mult, Banias a menționat că, în cursul zilei de ieri, această problemă a fost din nou abordată în contextul unor discuții cu liderii naționali ai PD-L, dar că "problema nu a fost încă tranșată".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3385 secunde