Zanfir Iorguș:

"Mangalia va avea o ambulanță socială"

284
2
< 1 min citire
Printre proiectele propuse de deputatul Zanfir Iorguș locuitorilor din Mangalia este și cel al ambulanței sociale. Pentru familiile nevoiașe, pe lângă proiectul privind acordarea tichetului social, Iorguș dorește înființarea unei ambulanțe sociale, dotată cu toată aparatura necesară acordării primului ajutor. Menționăm că pe această ambulanță vor lucra, în permanență, câte un asistent medical și unul social. În momentul în care o persoană va solicita ajutorul ambulanței, aceasta se va deplasa la domiciliul cetățeanului și, în funcție de problema constatată, se vor căuta soluții de rezolvare, fie pe latura socială, fie pe cea medicală. 
În cazul în care locuitorul care solicită ajutorul are o problemă socială, acesta va fi preluat de asistentul social. În situația în care este vorba despre o problemă medicală ce nu poate fi rezolvată de asistentul de pe ambulanță, pacientul va fi îndrumat către spital. Astfel, candidatul la Primăria Mangalia, deputatul Zanfir Iorguș își dorește ca problemele familiilor nevoiașe sau ale persoanelor nedeplasabile să fie rezolvate în cel mai scurt timp. 

Comentează știrea

caca
7 iunie 2012
maca

sa plece iorguflenderu cu ambulanta el cu tasu si cu marita de masa la galati.....inginerasu fara cap a inceput sa-si faca de cap.....batai de strada cu interlopi platiti.....va dati seama ce politician si primaras de joasa speta este ?

Vali
7 iunie 2012
E clar

Decat sa lupti pentru imbunatatirea standardului de trai, mai bine asiguri o ambulanta, eventual militezi pentru eutanasierea saracilor. Ce vrei, mentalitate tipic PDL, in creier iorgusian. Sefu, da neste dricuri si inmormantari gratis ?..

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0321 secunde