Marcel Ciolacu susţine sancţiunile împotriva Rusiei, dar numai în anumite condiţii

165
Marcel Ciolacu susţine sancţiunile împotriva Rusiei, dar numai în anumite condiţii - ciolacusustine-1649358657.jpg
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a precizat că susține sancțiunile împotriva Rusiei, dar acestea afectează companii unde lucrează români și aceștia nu-și mai primesc salariile. Ciolacu solicită Guvernului să aibă răbdarea și determinarea pentru a găsi soluții în așa fel încât angajații să nu fie afectați.

„PSD susține sancțiunile împotriva Federației Ruse, dar NU vom fi vreodată de acord cu măsuri care afectează angajații români, locurile de muncă și, în general, economia națională. După situația de la fabrica din Slatina, a venit rândul uzinei din Reșița a TMK Artrom să se confrunte cu probleme severe generate de modul eronat în care anumite autorități ale statului interpretează aplicarea sancțiunilor împotriva oligarhilor ruși.

Solicit din nou Consiliului inter-instituțional responsabil cu aplicarea acestor măsuri să înțeleagă că activitatea companiilor de care depinde viața a mii de familii de români trebuie să continue, oamenii să-și primească salariile, iar familiile acestor angajați să nu sufere!

Scopul sancțiunilor este ca banii produși în România să nu ajungă în Federația Rusă, nu să lași fără loc de muncă mii de români! Este inadmisibil să permiți companiilor plăți pentru contractele vechi, dar să nu-și poată vinde marfa produsă în ultima lună! Sper că Guvernul va găsi din nou răbdarea și determinarea să se inspire din soluțiile europene astfel încât aplicarea sancțiunilor să aibă cât mai puține consecințe negative asupra salariaților și economiei naționale. Acesta este singurul mod logic în care România trebuie să reacționeze”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de socializare.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 2.0409 secunde