Marian Vasiliev, președintele UNPR. Cum a ajuns senatorul de Constanța urmașul lui Oprea

1097
6
Marian Vasiliev, președintele UNPR. Cum a ajuns senatorul de Constanța urmașul lui Oprea - marianvasiliev-1478106069.jpg

Articole de la același autor

Mai mulți membrii de partid nemulțumiți cu decizia fostului președinte Valeriu Steriu de a fuziona cu PMP au convocat, recent, Conferința Extraordinară a UNPR, ceea ce echivalează cu un Congres al partidului. 


La acțiune au răspuns "prezent" 428 de progresiști, în condițiile în care cvorumul era de 420.


În cadrul întâlnirii, s-a votat în unanimitate anularea fuziunii cu partidul lui Traian Băsescu. Apoi s-a luat act de plecarea din partid a fostului președinte Valeriu Steriu, după ce acesta a semnat adeziunea la PMP pentru a putea candida. În locul lui a fost ales senatorul de Constanța Marian Vasiliev. 


După cum am anunțat și în edițiile trecute, Vasiliev a atacat de mai mult timp în instanță fuziunea dintre PMP și UNPR, o decizie la contestație urmând să fie dată, astăzi, la Tribunalul București. Totodată, în cadrul întâlnirii, secretar general al noului UNPR a fost ales senatorul de Maramureș Nuțu Flonta. 


"Am depus la Tribunalul București o cerere de intervenție prin care am solicitat anularea fuziunii dintre UNPR și PMP. Precizez că nu este un demers împotriva unei persoane sau a unui partid. Este un demers în numele miilor de membri UNPR care nu au fost consultați. Când decizi desființarea unui partid (asta înseamnă fuziune prin absorbție - radierea din Registrul Partidelor Politice) îl întrebi și pe membrul simplu de partid din cel mai mic și îndepărtat sat. Pentru că acel membru simplu de partid a muncit, a fost jignit de multe ori în campanie, a fost alături de cei care astăzi sunt consilieri, primari, deputați sau senatori. Iar deciziile luate de un grup fără acceptul celor mulți și tăcuți este o ofensă. Nu mă interesează că fuziunea s-a dorit cu PMP sau cu Partidul Cultivatorilor de Kiwi. Nu mă deranjează un partid sau altul. Nu am o problemă cu alte partide. Problema mea este cu partidul meu. Partid în care deciziile s-au luat fără ca măcar un delegat dintr-un județ să aibă dreptul la cuvânt. Sau să voteze", a transmis senatorul Marian Vasiliev.


Așadar, rămâne de văzut ce decide, astăzi, instanța în privința acestei cereri de intervenție. Practic, dacă instanța dă câștig de cauză, UNPR va continua să existe. În caz contrar, cei care speră ca UNPR să continue, dar instanța nu este de acord, pot reconstrui un nou partid, cu un nou nume, un partid de stânga, după cum a menționat Vasiliev. 


În altă ordine de idei, la acest moment, președinte al Organizației Județene a UNPR Constanța este George Lipoveanu. El a fost ales și vicepreședinte la nivel național. În plus, UNPR are doi primari, la Saraiu și Pecineaga, și aproximativ 25 de consilieri la nivelul județului Constanța.


În ceea ce privește "zestrea" UNPR la nivel național, Marian Vasiliev a spus că, în aceste zile, se verifică exact structurile rămase în fiecare județ după așa-zisa fuziune cu PMP, deoarece atât cei care au fost aleși primari sau consilieri nu au putut pleca la alte partide deoarece și-ar fi pierdut mandatele.


Cum UNPR a pierdut "trenul" alegerilor parlamentare deoarece termenul legal de depunere a candidaturilor s-a încheiat, senatorul Marian Vasiliev a precizat că urmează să aibă discuții cu colegii săi pentru susținerea unui partid.


"Noi suntem partid de stânga și vom susține un partid de stânga, mai exact PSD. Nu vreau să spun mai multe până ce nu am o discuție cu colegii mei. Am convenit să lucrăm în echipă, va fi o conducere de echipă. În momentul în care vom stabili exact, vom ieși și cu un mesaj de poziționare și de susținere clară", a mai spus senatorul Marian Vasiliev.


Comentează știrea

Mare belea pe capul lui....
3 noiembrie 2016
Marian Vasiliev,un nenorocit

I-am spus nenoricit fara sa am intentia sa-l jignesc.Indivizi ca el sunt cu sutele prim partide.Oamenii astia nu au o meserie.Sau daca au o meserie,au scarba de meseria lor.Imaginati-va ca acest individ renunta la politica.Daca renunta la politica va fi nevoit sa plece la munca.Locuri de munca nu prea gasesti.In plus,trebuie sa te scoli dimineata,sa pleci la program sa faci plecaciuni in fata sefului....La sfarsitul lunii primesti un salariu de 8 milioane....la pensie...4 milioane.Seara te intori acasa cracanat de munca ,obosit,flamand,intorci ceasul sa sune,te certi cu nevasta si a doua zi o iei de la capat.E greu,e foarte greu,mai bine te faci politruc ca nu ai nicio raspundere si nici program nu ai. Baiatul asta va fi nevoit sa munceasca.Mare belea pe capul lui.Chiar s-a nenorocit.Mi-e mila de el,imi vine sa plang de necazul lui.

Numarul 4
3 noiembrie 2016
Nu mersi

Il stiu de cand era director la Crucea Rosie Constanta, oribil om. Si parca era la PP.DD, iar a schimbat traseistul partidul ?!?

Vasiliev
3 noiembrie 2016
un traseist notoriu

un rebut uman. Trimiteti-l unde-i e locul, la groapa de gunoi.

hahaha
3 noiembrie 2016
4 ani de zile

a mancat si trait boiereste acest individ din banii publici, ce a facut pentru acei bani? mai stiti cum urla la inceput ca el este altfel de om? ce a facut? vai.... castrarea chimica...pentru traiul nostru ce a facut? raspuns: a facut nimic pentru noi si multe pentru el si familia lui... voteaza naiba acest partid plin de serpi veninori condus de un mincinos ca tineeee

Riri
4 noiembrie 2016
Rusine

Ar fi bine sa se retraga in liniste. Nu il mai voteaza nimeni, cei pacaliti de otv nu pot fi prostiti si a doua oara fara ddiaconescu. Sa zica mersic ca a fost o data in viata sus, acolo unde visa sa ajunga. Atat. Treci la locul tau! Problems e ca inafara de dat din gura si de prostit oameni nu mai stie altceva. C'est la vie! Du-te si lasa-ne! Nu te voteaza nimeni. Esti nimeni

Murfatlar
8 noiembrie 2016
Felicitari

Bravo, Mariane! Te stiu de cand erai in scoala generala. Ai fost un ambitios. Primar, senator...bravo! La mai mare!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4147 secunde