Mihai Lupu, candidat PNL la CJC: "De cine ascunde PSD adevărata realitate a Constanței?"

1227
Mihai Lupu, candidat PNL la CJC:

Articole recomandate

Candidatul PNL pentru Consiliul Județean Constanța, Mihai Lupu, trage un semnal de alarmă și spune că dincolo de litoralul mării negre, cu hoteluri de cinci stele și petreceri de fițe, Constanța înseamnă sărăcie.

În opinia sa, e suficient să mergi într-o plimbare prin câteva comune pentru a vedea adevărata față a unui județ lăsat prea mult timp în praf, pentru care apa potabilă și canalizarea încă sunt la stadiul de promisiuni.

"Nu-i nevoie să vină opoziția să-ți spună toate acestea, le constați de unul singur de cum intri în județ. Imaginea nepăsării acoperă imaginea bogăției promovate intenționat să ia ochii, o față pe care niciun conducător PSD n-a avut interes să o arate lumii, pentru că ar dovedi dezastrul a două decenii de guvernare fără viziune și fără interes față de nevoile reale ale cetățenilor", spune Mihai Lupu.

Acesta a explicat că, deși beneficiază de avantaje majore față de alte județe, Constanța se află cu mult în urma acestora. De ce s-a ajuns în această situație și de ce nu știm să valorificăm potențialul pe care îl avem, sunt întrebări la care răspunsurile sunt așteptate de decenii.

"De aceeași culoare politică și la județ, și la municipiu, și la nivel național, șefii PSD de la Constanța nu pot invoca parti-pris-uri ce țin de alocări bugetare discreționare, în funcție de apartenența politică. Dimpotrivă, aceștia ar trebui să își asume un județ cu multe lacune și fără prea multe perspective pentru care sunt principali vinovați. De ce nu vorbește PSD despre faptul că, la nivel național, avem cei mai mulți copii abandonați? Cui lăsăm cei aproape 7000 de copii care se duc flămânzi la culcare? De ce nu spune PSD ce a făcut concret pentru persoanele cu dizabilități? Pentru că nu au cum să vorbească despre adevărata realitate a Constanței, adică despre acea față vulnerabilă pe care o are și pe care PSD o vrea bine ascunsă sub preș pentru că vorbește despre incompetență și indolență. Fiindcă îmi pasă, vreau să arăt că se poate! Am dezvoltat în programul de guvernare locală câteva direcții pe care îmi voi concentra acțiunile în următorii patru ani, iar latura socială este una dintre priorități. Un om care simte că are un minim de confort pentru el și familia sa va fi altfel motivat să dea randament, să aibă încredere că are o șansă să se dezvolte, că poate și că se poate! Proiectele propuse sunt pliate pe nevoile actuale și vă spun sincer că după toate aceste luni în care am luat la pas județul, aceste nevoi nu sunt deloc puține! Avem o datorie morală față de oameni, e timpul să ne ținem de cuvânt și să arătăm că ne pasă!", a mai spus candidatul PNL la Consiliul Județean, Mihai Lupu.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.383 secunde