Ministrul Transporturilor, planuri pentru viitoarele autostrăzi din România

286
Ministrul Transporturilor, planuri pentru viitoarele autostrăzi din România - ministrulltransporturilor-1609784325.jpg

Articole de la același autor

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, anunţă că viitoarele autostrăzi din România vor avea mai mult spaţiu între banda de circulaţie şi parapetul median, fiind semnat, miercuri, ordinul de ministru care modifică Normele tehnice privind proiectarea drumurilor.



„Viitoarele autostrăzi din România vor avea mai mult spaţiu între banda de circulaţie şi parapetul median. Astăzi am semnat ordinul de ministru care modifică Normele tehnice privind proiectarea drumurilor. E o poveste interesantă cu final fericit care a început în iunie şi la care au contribuit de atunci specialiştii companiei de drumuri şi ai ministerului, iar mie astăzi mi-a revenit doar sarcina formală de a încheia procesul”, a anunţat Cătălin Drulă.


Potrivit acestuia, parapetul median este prea aproape de banda de circulaţie pe autostrăzi, aşa cum explica în iunie.
„Specialişti din CNAIR au preluat atunci observaţia şi propunerea. Au discutat-o în forumurile tehnice şi au propus o modificare a Normelor actuale. Luna aceasta, înainte de a prelua eu mandatul, a fost pus în consultare publică ordinul de ministru, astfel că am găsit tot procesul la final. Azi am semnat ordinul ceea ce înseamnă că pe autostrăzile viitoare (care nu au încă proiect tehnic de execuţie finalizat) vom scăpa de senzaţia de înghesuială. Le mulţumesc celor care au muncit în aceste luni la această mică modificare care va avea un impact totuşi semnificativ în confortul şi siguranţa rutieră pe autostrăzile viitoare”, a mai pecizat Drulă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8334 secunde