Edilul Medgidiei, Dumitru Moinescu, acuză Ministerul Internelor și Reformei Administrative pentru faptul că nu respectă legea în ceea ce privește modul în care sunt alocați banii pentru subvenționarea energiei electrice. Concret, primarul Dumitru Moinescu susține: "Pentru anul 2007, MIRA a aprobat pentru Medgidia suma de 1.766.232 (41,3%) față de de un necesar de 1.922.163, 75 (45%), dar ne-a dat doar 31,46%, adică 1.334.000 lei. A luat această decizie fără să îi intereseze de locuitorii Medgidiei și au anunțat-o în data de 3 martie, atunci când bugetul pe 2007 era deja închis". Totodată, Moinescu a mai precizat: "Cu alte cuvinte, plătiți voi fraierii de cetățeni, că noi, guvernul liberal risipim banii
și puțin ne pasă de lege (Legea 483/2006)".
Edilul susține, de asemenea, că prin Ordonanța 36/2006, aprobată prin Legea 483/2006 care stabilește modul în care guvernul și primăriile acordă subvențiile pentru energia termică, "guvernul trebuie să acorde maxim 45% din prețul combustibilului, iar primăriile nu mai puțin de 10% din diferența dintre prețul de producție și cel de referință". În același timp, Moinescu a declarat: "În anul 2007 ne-au furat 432.232 lei, în trimestrul I al anului 2008 ne fură 745. 580 lei, până la sfârșitul anului ne iau și sufletele. Se confirmă proverbul «cine fură azi un ou(2007), mâine (2008) va fura un bou»".
Mai mult decât atât, primarul Medgidiei consideră că "aceste nedreptăți nu se puteau realiza fără acordul Ministrului Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian, care trebuia să verifice propunerea de buget a ministrului Cristian David, și fără acordul primului ministru Călin Popescu Tăriceanu care avea datoria de a-i verifica pe amândoi". În acest sens, Moinescu a conchis: "Protestez în numele medgidienilor față de acest abuz și îi invit să rectifice urgent bugetul pentru a corecta această nedreptate".