Morții, alegători cu drept de vot pe listele de la Colegiul Pedagogic

2389
Morții, alegători cu drept de vot pe listele de la Colegiul Pedagogic - 21f2d862274de41b6d213293fdee24d2.jpg
Ziua alegerilor prezidențiale și a referendumului pentru instituirea unui parlament unicameral, respectiv pentru reducerea numărului de parlamentari a ocazionat o serie de incidente în județul Constanța, unele dintre acestea fiind sesizate Biroului Electoral Județean (BEJ), altele fiind semnalate la numărul 112. Ele au variat de la dispariția ștampilelor de control la situații inedite, așa cum a fost cea de la secția 9 de votare, din incinta Colegiul Pedagogic "Constantin Brătescu", acolo unde pe listele permanente
au figurat trei persoane decedate în urmă cu zeci de ani.

Astfel, la secția de votare cu numărul 9 de la Colegiul Pedagogic "Constantin Brătescu" din Constanța s-a prezentat, în scopul de a-și exercita dreptul la vot, un constănțean cu dublă cetățenie, pe nume M. Bercea. Pe listele permanente din secția respectivă, alegătorul a constatat că figurează și tatăl său, Ștefan Bercea, decedat în urmă cu 22 de ani, mama sa, Georgeta Bercea, de asemenea decedată, în urmă cu 18 ani, precum și bunica sa, Maria Bercea, moartă de aproximativ 40 de ani. Cu alte cuvinte, persoane care au murit de zeci de ani se află, încă, pe listele electorale permanente din județul Constanța.
În acest caz, BEJ nu a fost sesizat de președintele secției de votare respective, așa cum ar fi fost firesc, ci s-a autosesizat ca urmare a semnalelor trase de reprezentanții presei locale. Interesant de remarcat e, însă, faptul că, deși, inițial, M. Bercea susținea că în dreptul numelui tatălui său defunct figura deja o semnătură, ulterior, membrii BEJ au luat legătura cu președintele secției de votare care are o altă variantă, anume că numitul
M. Bercea a prezentat membrilor biroului electoral al secției de votare pașaportul său și a semnat înainte ca aceștia să îi explice că nu poate vota la acea secție, ci la una specială. Așa cum era de așteptat, cei de la secția de votare susțin că semnătura din dreptul numelui lui Ștefan Bercea, decedat acum 22 de ani, aparține, de fapt, fiului său, M. Bercea, care ar fi semnat greșit.
Reprezentanții BEJ au anunțat, ieri după amiază, că semnătura din dreptul persoanei decedate a fost anulată, iar cetățeanul cu dublă cetățenie, M. Bercea, nu și-a exercitat dreptul de vot la secția de la Colegiul Pedagogic "Constantin Brătescu".
Incidentul dezvăluie, însă, o neregulă majoră, peste care, așa cum am putut constata, auto-ritățile au trecut cu oarecare non-șalanță. Cum este, totuși, posibil, ca niște oameni care au murit cu zeci de ani în urmă să figureze încă pe listele electorale permanente ale alegerilor din 22 noiembrie 2009?!?

Un președinte de secție de votare a plecat cu ștampila acasă
Biroul Electoral Județean Constanța (BEJ) a fost sesizat, ieri, că președinții secțiilor de votare nr. 318 și 323, ambele din Năvodari, au plecat acasă, sâmbătă seară, cu ștampilele de control.
În urma verificărilor, membrii BEJ au constatat că sesizarea se confirmă doar la secția nr. 323, caz în care președintele secției va fi sancționat cu amendă.

Și-a fotografiat buletinul de vot
De asemenea, un alegător care și-a exercitat dreptul de vot la secția nr. 132 din municipiul Constanța a fost surprins ieri dimineață când își fotografia buletinul de vot, în cabină.
Membrii biroului secției de votare au semnalat acest incident la numărul 112, Biroul Electoral Județean fiind, ulterior, sesizat.

Votul din oglindă
Unul dintre sesizările depuse de o formațiune politică a aparținut PNL Constanța, care a semnalat ieri Biroul Electoral Județean modul în care s-a desfășurat procesul electoral la secțiile de votare nr. 13 și 14 amenajate în incinta Teatrului "Fantasio" din municipiul Constanța.
Liberalii susțineau că au primit o sesizare de la un alegător că la secțiile respective, în apropierea cabinelor de vot, este amplasată o oglindă care le permite celor din secția de votare să vadă cum votează alegătorii din cabină.
Liberalii au semnalat acest aspect reprezentantului liberal din Biroul Electoral Județean. Ulterior, președintele BEJ Constanța a declarat că aspectele semnalate nu se confirmă.

Plimbată de la Ana la Caiafa
O altă sesizare depusă, ieri, la BEJ, a făcut referire la situația creată la secția de votare 180, acolo unde numita Mihaela Drăghici s-a prezentat pentru a vota. Președintele și locțiitorul biroului electoral al secției de votare au trimis-o pe aceasta la o secție de la Școala nr. 8, acolo de unde, din nou, Mihaela Drăghici a fost direcționată spre o secție specială. Ca și când nu ar fi fost de ajuns, de la secția specială, ea a fost trimisă acolo de unde a plecat inițial, anume la secția de votare 180. Pentru că nu au acordat atenția cuvenită listelor permanente de votare, liste pe care persoana mai sus menționată figura și, de asemenea, pentru că au plimbat un cetățean cu drept de vot de la Ana la Caiafa, președintele și locțiitorul biroului electoral al secției de votare vor ajunge în atenția Autorității Electorale Permanente (AEP), ca urmare a unei sesizări a BEJ Constanța.
De menționat este și că la secțiile 63 și 145 au dispărut două ștampile de vot cu mențiunea "votat". Ștampilele nu s-au găsit până la finalul procesului electorat, dar votul în sine nu a avut de suferit, sistemul de votare derulându-se fără pauze. Având în vedere acest incident, BEJ va sesiza AEP cu privire la activitatea președinților birourilor electorale din secțiile de votare mai sus citate.

Suspiciuni de turism electoral
Nu în ultimul rând, trebuie precizat că Alianța PSD+PC a depus la BEJ două sesizări legate de un posibil turism electoral la Cogealac și Castelu. Potrivit explicațiilor președintelui BEJ, plângerea a fost trimisă către poliție.
În ceea ce privește situația cetățenilor cu drept de vot care se aflau, ieri, în arestul IPJ Constanța, 25 din cele 29 de persoane arestate aveau drept de vot. Dintre acestea, însă, doar 20 au votat la scrutinul de ieri.
O situație mai ciudată s-a înregistrat, pentru prima dată, la Spitalul Județean Constanța, acolo unde pacienții nu au beneficiat, ca în alți ani, de urna mobilă, ei fiind obligați să se deplaseze la una dintre secțiile speciale. Ceea ce, însă, nu s-a întâmplat, pentru că pentru a-și exercita dreptul la vot, pacienții ar fi trebuit să fie externați fie doar și pentru o jumătate de zi. Ei și-au exprimat profunda nemulțumire față de hibele legislative ale alegerilor de anul acesta.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8208 secunde