Moțiunea de cenzură, citită astăzi în plenul comun al Parlamentului

94
Moțiunea de cenzură, citită astăzi în plenul comun al Parlamentului - plenul-1442996266.jpg

Articole de la același autor

Moțiunea de cenzură "Alege între România și Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!", inițiată de PNL va fi citită, astăzi, în plenul comun al Camerei Deputaților și Senatului. 


În document, liberalii susțin că prim-ministrul, fiind trimis în judecată, compromite o națiune întreagă și că liderii UNPR și PSD, Gabriel Oprea și Liviu Dragnea, sunt "complicii" acestuia dacă îl susțin în continuare. 


"Partidul Național Liberal a decis să depună, de îndată, această moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Victor Ponta pentru că situația actuală, cu un premier trimis în judecată, compromite o națiune întreagă. În orice altă țară din UE, premierul și-ar fi dat demisia în momentul următor începerii urmăririi penale, adică acum mai bine de trei luni", arată liberalii în moțiunea de cenzură. 


Ei subliniază că, prin susținerea lui Victor Ponta de către liderii coaliției, imaginea României va fi distrusă iremediabil. Documentul va fi dezbătut și votat marțea viitoare. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 23 Septembrie 2015
Stire din Politică-Administrație : Când va fi citită moțiunea  de cenzură
Pagina a fost generata in 0.5365 secunde