Muzeul de Istorie, pe un BUTOI CU PULBERE! Deputatul Florin Gheorghe "aruncă în aer" rezultatul concursului de directorat!

2669
16
Scandalul care vizează obținerea funcției de director al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța de către Gabriel Custurea în urma unui concurs controversat a ajuns la nivel înalt. Ancheta ce urmează să aibă loc vine ca urmare a sesizării formulate de un parlamentar constănțean, care solicită ministrului Culturii să nu valideze rezultatul concursului pentru funcția de director.

Deputatul UNPR Florin Gheorghe l-a interpelat pe ministrul Culturii, Ioan Vulpescu, în legătură cu neregulile grave care au fost semnalate la concursul pentru obținerea funcției de director al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

"Am aflat și eu cu mare neplăcere despre condițiile în care s-a desfășurat concursul pentru ocuparea funcției de director al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța și despre cum câștigătorul concursului era cunoscut înainte de a se desfășura interviul. Nu am putut să rămân pasiv, mai ales pentru faptul că acest concurs a fost deturnat chiar cu concursul senatorului Puiu Hașotti, unul dintre cei care, până mai ieri, se bătea cu pumnii în piept că luptă pentru depolitizarea funcțiilor publice. Domnul Hașotti nu s-a dezmințit nici de această dată că nu a scăpat de apucăturile pe care le-a deprins în perioada de dinainte de 1989. I-am solicitat domnului ministru Vulpescu să demareze, de urgență, investigații în legătură cu toate concursurile care s-au desfășurat în ultimul timp la Muzeul de Istorie din Constanța și să nu valideze rezultatul concursului pentru funcția de director. Nu am tolerat și nu voi accepta ca oamenii politici, de la niciun partid, fie că se află la putere sau în opoziție, să-și impună oamenii de casă în instituții publice, pe ușa din spate, indiferent de competența sau performanțele acestora. Aștept de la domnul ministru Vulpescu și soluții legislative, prin care să înlăturăm definitiv orice posibilitate de a mai politiza concursurile și funcțiile din instituțiile publice. În ceea ce privește comportamentul domnului senator Hașotti, eu nu mă pronunț, dar am convingerea că alegătorii din Constanța au tras deja concluziile potrivite", a declarat deputatul constănțean Florin Gheorghe.

Informațiile despre organizarea acestui concurs au ajuns deja la ministrul Culturii, astfel că este posibil ca, în scurt timp, la Constanța să sosească o echipă care să verifice modalitatea prin care Gabriel Custurea a obținut funcția de director.

Concurs transformat într-un "circ colectiv"

Reamintim că, în cursul lunii ianuarie, a avut loc concursul pentru ocuparea funcției de director al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, în urma căruia a fost desemnat câștigător Gabriel Custurea. De partea cealaltă, contracandidatul său, dr. Constantin Scurtu, director al Muzeului Militar Național "Regele Ferdinand I", filiala Constanța, total nemulțumit de procedura de desfășurare a interviului, a depus, în termenul legal, o contestație pentru a trage un semnal de alarmă față de modul în care s-a des-fășurat concursul. În plus, într-un interviu acordat ziarului "Cuget Liber", Constantin Scurtu reclama faptul că acel concurs s-a transformat într-un "circ colectiv".

"Contestația mea are drept obiect, cu argumente, faptul că nu am putut să-mi susțin proba de interviu, la fel cum a fost îndreptățit colegul meu, domnul Custurea. Eu nu am avut parte de o atmosferă relaxată și de același tratament. Până la urmă, nici nu mă interesa asta, ci să-mi prezint punctul de vedere și cum pot să contribui la îmbunătățirea imaginii muzeului, la refacerea credibilității acestei instituții și mai ales cum putem aduce muzeul în secolul XXI. Tot ce afirmam eu că este alb se transforma în negru și invers. Nu aveam un punct diferit de al lor, dar nu trebuia să-l exprim. Prima persoană care a intervenit fără să ceară voie și fără să mă lase să-mi termin ideea vizavi de organizarea expoziției permanente a fost Valentina Voinea. În clipa următoare, a cerut cuvântul domnul Puiu Hașotti, care nu s-a mai oprit în a susține că 90% trebuie să fie arheologie și că nu avem patrimoniu suficient pentru a ilustra și celelalte epoci. L-am simțit contracandidatul meu 100%", spunea dr. Constantin Scurtu. 

Comentează știrea

16 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
smith
12 februarie 2015
Florin Gheorghe

Deputatul traseist ar trebui sa verifice daca atinge nivelul de decenta necesar unor astfel de comentarii. Nu stiu si nu comentez ce s-a intamplat la concurs, insa e deranjant cand astfel de oameni isi dau cu parerea doar ca sa mai iasa un pic in fata.

smith
12 februarie 2015
Florin Gheorghe

Deputatul traseist ar trebui sa verifice daca atinge nivelul de decenta necesar unor astfel de comentarii. Nu stiu si nu comentez ce s-a intamplat la concurs, insa e deranjant cand astfel de oameni isi dau cu parerea doar ca sa mai iasa un pic in fata.

Istoric
12 februarie 2015
Arheologie

Gasca sustinatoare a lui Hasoti -Custurea fac comentariile sub numele smith .Trebuie sa se acopere.Urit gasca.....Trebuie verificare generala la ac est muzeu.

Alexandra
12 februarie 2015
Arheologie

FELICITARI DOMNULE DEPUTAT! Trebuie sa inceteze aceste abuzuri. Chiar daca domnul Scurtu nu este arheolog, cu siguranta ar face multe pentru promovarea si bunul mers al Muzeului de Arheologie.

radu
12 februarie 2015
muzeu

traseist sau nu, gheorghe are dreptate. ceea ce s a intamplat la concurs intrece orice limita. sa se faca o ancheta, muzeul nu e mosia nimanui!

un alegător
12 februarie 2015
Mă băiatule!

Ce frământări are flăcăul ăsta?!? Îl rog să întervină la ministrul culturii pentru susținerea bugetului de la Operă care acum a fost mult diminuat.

un alegator
12 februarie 2015
mai fato

Lasa Opera acum.Vorbim despre arheologie unde lucreaza si barbatul tau.Ce interese de bani aveti?

ath
12 februarie 2015
Puiu Hasotti,Luceafarul arheologiei romanesti

Pana in 1989,intelectualul roman se plangea ca este stresat de securitate.Se spunea ca intelectualii au fost "chinuiti" si amenintati de comunisti.Dupa anul 1989,intelectualul roman spune ca este stresat de lipsa banilor.Si intr-un caz si in altul,intelectualul a gasit un motiv sa ramana in palatul lui de clestar,nemuritor si rece.Eu sunt un simplu observator,un simplu muritor.Prin natura meseriei,am avut contact cu multi arheologi.Stiu ce vorbesc.Am putut ca constat ca toti arheologii,dar absolut toti,traiesc in lumea lor.Lumea lor se afla undeva in sferele inalte ale stiintei.Toti arheologii viseaza sa fie inmormantati acolo sus,in alt univers,in universul arheologiei.Prostimea,adica noi muritorii,nu avem decat sa-i admiram si sa-i urmarim cum rasar stelele si cum stralucesc ele pe bolta cereasca.Cu alte cuvinte,oamenii de stiinta,de cultura,in cazul nostru arheologii sunt interesati de gloria lor stiintifica,de doctorate de congrese,etc.Ajunsi in sferele lor inalte,niciun luceafar nu vrea sa ne priveasca in ochi.In mintea lor,stiinta este numai pentru zei.Muritorii,adica noi,trebuie sa-i privim prin sticla vitrinelor din muzeu,la TV,in pliante turistice,sau reclame la pensiuni.Niciun zeu nu poate sa inteleaga ca stiinta este si ea marfa,ca marfa poate fi vanduta si ca aduce profit.Conflictul de la Muzeul de Arheologie este un conflict in zei si muritori.Domnule Puiu Hasotti,te rog:"Cobori în jos,luceafăr blând,/Alunecând pe-o rază,/Pătrunde-n casă și în gând/Și viața-mi luminează!"

ptr nr 7
12 februarie 2015
cand mintea odihneste

Vai de capul vostru cum ati ajuns si cine va reprezinta parerile si actiunile!

un cetățean
12 februarie 2015
vai de tine

Domnule deputat, că am uitat cum te cheamă, știi câte voturi ai pierdut, tu și partidul tău ,că nu mai știu pe unde ești?!?

16 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2384 secunde