Negocierea candidaturilor USL la locale a fost una dificilă

387
Liderii USL au stabilit ca, la viitoarele alegeri, Radu Mazăre să fie candidatul la Primăria Constanța, iar Nicușor Constantinescu, la Consiliul Județean Constanța, decizia privind județul Constanța nefiind dificilă, așa cum s-a întâmplat în alte județe.
Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat că negocierea pentru desemnarea candidaturilor USL la locale a fost dificilă, cu puncte delicate, și a adăugat că liderii Uniunii nu au făcut doar să aleagă niște nume, ci au gândit funcționarea construcției astfel încât USL să-și atingă scopul.
"A fost o negociere, o construcție dificilă. Nu are niciun rost să evoc acum lucruri care se știu sau se pot presupune. E foarte greu, adesea, în interiorul unui singur partid, să echilibrezi, să armonizezi, selectezi ofertele individuale, personalitățile, potențialii candidați. Cu atât mai greu e când e vorba de mai multe partide, cu atât mai greu când e vorba de o construcție amplă cu partide mari, ambiții pe măsură", a declarat Antonescu, odată cu anunțarea împărțirii candidaturilor pentru alegerile locale în cadrul USL.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5829 secunde