Nicușor Dan: "Dacian Cioloș îndeplinește criteriile pentru a putea fi primit în USR"

161
Nicușor Dan:

Articole recomandate

Președintele USR, Nicușor Dan, a declarat sâmbătă, la Arad, că fostul prim-ministru Dacian Cioloș s-ar putea înscrie oricând în USR, el încadrându-se în criteriile prevăzute în statutul partidului pentru a fi admis, potrivit agerpres.


În partid, de altfel, există dorința majoritară ca el să devină membru al USR, dar trebuie ca Cioloș să își dorească acest lucru.


"În momentul acesta, decizia se află la Dacian Cioloș. Ușa partidului este deschisă atât pentru fostul premier, cum este deschisă pentru orice persoană care dorește să se înscrie în USR și îndeplinește criteriile pentru a fi admis", a mai spus Nicușor Dan.


Pe de altă parte, liderul USR a precizat că dacă Dacian Cioloș se va decide să se alăture USR nu înseamnă că i se va oferi automat o funcție de conducere în partid.


"În USR, noi acționăm conform statutului. Iar conform statutului orice membru al USR poate să candideze pentru o funcție în partid. Nu se pune problema de a negocia vreo funcție", a adăugat președintele USR.






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4369 secunde