La Năvodari

Noi demersuri pentru stoparea construirii centrului de deșeuri

499
2 min citire
Comisia pentru Administrație Publică, Amenajarea Teritoriului și Echilibru Ecologic a Camerei Deputaților a invitat membrii Asociației Orașelor din România (AOR) pentru a dezbate împreună Proiectul de Lege ce vizează regimul deșeurilor.
Prin această inițiativă, "Comisia urmărește ca Ro-mânia să se conformeze nor-melor europene în domeniu".
Proiectul a fost inițiat de Guvernul României și respectă prevederile Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deșeu-rile și abrogarea anumitor directive.
Dezbaterea, la care au fost invitați reprezentanții AOR, a avut loc ieri, la ora 14.00, la Camera Deputaților a Palatului Parlamentului, în cadrul Comisiei pentru Administrație Publică, Amenajarea Teritoriului și Echilibru Ecologic.
Un proiect interesant
Președintele comisiei amintite, deputatul Sulfina Barbu, a menționat anterior întrevederii că reprezentanții AOR pot veni cu sugestii și pot desemna doi membri care să ia parte la discuțiile pe tema legii mai-sus enunțate.
Membru AOR, primarul Nicolae Matei a transmis asociației o serie de amendamente, care derivă din probleme existente la Năvodari privind insistențele companiei italiene de a construi un centru de colectare și sortare a deșeurilor pe raza localității.
Astfel, Matei a propus ca, în cazul înființării unui centru de deșeuri periculoase sau nepericuloase, legea ar trebui să oblige societatea care administrează o asemenea afacere să plătească contravaloarea spitalizării și a medicamentației pentru persoanele care trăiesc și desfășoară activitatea lângă un asemenea centru. Amendamentul propus de primarul de la Năvodari menționează că firma are această obligativitate în situația în care se dovedește medical că problemele apărute sunt rezultatul unei contaminări cu una dintre substanțele folosite la gestionarea deșeurilor.
De asemenea, edilul orașului Năvodari a specificat faptul că legea ar trebui să mențio-neze "imperativ" distanța minimă de 20 de kilometri de la locul unde este amplasat un astfel de centru până la prima așezare urbană, țărmul mării, delta sau zona turistică montană.
În plus, conducerea administrației locale Năvodari cere ca, în cazul în care o firmă de acest tip dorește amplasarea unui centru de deșeuri în aproprierea unei așezări urbane, anterior eliberării documentației de aprobare, să fie realizat un referendum.
Inițiativa are rolul de a informa populația cu privire la investițiile ce vor fi desfășurate în localitatea lor și îi dă acesteia posibilitatea de a-și exprima opinia, pentru a nu se ajunge într-o situație similară celei de la Năvodari.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 26 Mai 2011
Stire din Sport : "Speranța moare ultima"
Pagina a fost generata in 0.0536 secunde