Nu se mai depune moțiune de cenzură

114
1 min citire
Nu se mai depune moțiune de cenzură - camera13364828491368013175138251-1466170509.jpg
Liderii PSD, UNPR și ALDE au decis să nu depună moțiune de cenzură, a anunțat președintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea.
"Am avut astăzi o întâlnire în conducerea alianței privind oportunitatea depunerii unei moțiuni de cenzură. Din analiza noastră a reieșit că, într-adevăr, o moțiune de cenzură dacă ar trece, ceea ce este foarte posibil, ne duce la alegeri anticipate, care s-ar putea desfășura în octombrie pentru că aproape sigur președintele Iohannis nu va desemna un candidat de prim ministru dintre persoanele pe care noi le putem propune. Deocamdată nu vom face acest gest în aceste zile, în schimb rămâne monitorizarea permanentă pe guvern și nu este exclus ca, dacă apare un derapaj serios, un derapaj puternic, să nu mai avem această rezervă generată de anticipate - care ar fi mai devreme cu o lună decât cele la termen - și vom putea depune acea moțiune de cenzură", a argumentat Dragnea, după o întâlnire PSD-UNPR-ALDE la sediul central al social-democraților.
La rândul lui, copreședintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a subliniat că s-au adus în cadrul întâlnirii, din partea ALDE și UNPR, mai multe argumente în favoarea depunerii unei moțiuni de cenzură, un motiv fiind "performanța catastrofală" a Executivului și faptul că, depășindu-și practic mandatul de guvern de tranziție până la viitoarele alegeri, "s-a apucat să legifereze în domenii importante, intervenind pe ordonanțe de urgență, care au depășit practic limitele pe care în mod normal ar fi trebuie să și le asume". 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0459 secunde