Viceprimarul Decebal Făgădău:

"Orice lucrare pe domeniul public trebuie anunțată constănțenilor"

191

Articole de la același autor

Viceprimarul Decebal Făgădău, care, în lipsa edilului Radu Mazăre, are atribuții de primar, s-a întâlnit, recent, cu șefii tuturor companiilor de utilități publice de pe raza municipiului Constanța, respectiv, Enel, RAJA, Congaz, RADET, Electrocentrale Constanța, dar și cu reprezentanții deținătorilor de rețele de comunicații. Totodată, la întâlnire au mai fost prezenți reprezentanți ai Poliției Rutiere, Poliției Locale, Confort Urban, reprezentanții companiilor de publicitate stradală și funcționari din cadrul Primăriei cu atribuții în admi-nistrarea și întreținerea domeniului public.


Pe agenda de lucru s-au aflat subiecte precum prezentarea proiectului de mo-dernizare și extindere a sistemului de iluminat public și promovarea unei hotărâri a Consiliului Local care să reglementeze modul în care se intervine în domeniul public și forma de aducere la cunoștință către constănțeni a acestor lucrări. Totodată, s-a discutat despre pregătirea sezonului estival, implicarea socială a companiilor prezente la ședință în viața orașului și dezafectarea infrastructurii neutilizate. 


Astfel, a fost prezentat și transmis către cei prezenți proiectul ce cuprinde extinderea sistemului de iluminat în cartierele Palazu Mare, Baba Novac, Compozitori, Peninsulă (zona neaco-perită de proiectul anterior) și Constanța Sud (Vete-rani). Proiectul cuprinde și modernizarea iluminatului public pe bulevardele Aurel Vlaicu, Ferdinand, Ma-maia, Tomis și zona Gării. În acest context, conducerea municipalității a solicitat celor prezenți corelarea lucrărilor și tre-cerea în subteran a tuturor cablurilor în vederea implementării unitare a acestui proiect. 


În plus, viceprimarul Decebal Făgădău și-a exprimat nemulțumirea față de modul în care se intervine în domeniul public, față de calitatea slabă a refacerilor în urma intervențiilor și, mai ales, față de timpul exagerat de mare dintre momentul intervențiilor și cel al refacerilor. 


În consecință, pentru a reglementa aceste aspecte, vor fi supuse aprobării Consiliului Local o serie de proiecte de hotărâri.


De asemenea, în timpul acestei întâl-niri, s-au mai discutat și măsurile legate de pregătirea adecvată a sezonului estival, de implicare a companiilor în viața socială a municipiului și, mai ales, de identificare și eliminare urgentă a infrastructurii neutilizate. "Orice lucrare pe domeniul public trebuie anunțată constănțenilor, trebuie să înceapă cu scuze adresate celor ce le pricinuiește deranj, să continue cu muncă, seriozitate și respect față de spațiul pu-blic și să se încheie în cel mai scurt timp posibil", a declarat viceprimarul Decebal Făgădău.


Ședințele de acest gen vor continua până la atingerea obiectivelor propuse de viceprimarul Decebal Făgădău, iar după fiecare asemenea întâlnire, rezultatele vor fi aduse la cunoștința constănțenilor. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5283 secunde