Cine tremură? Se lucrează la "lista corupților" din PSD Constanța

349
3
Cine tremură? Se lucrează la

Articole de la același autor

Secretarul executiv social democrat, Cristinel Dragomir, a anunțat, ieri, că membrii de partid aflați sub incidența Rezoluției adoptate în cadrul Consiliului Național al PSD vor trebui să facă un pas înapoi. Până vineri, 24 aprilie, Dragomir trebuie să centralizeze întreaga situație a tuturor membrilor din județ care sunt urmăriți penal, arestați sau au hotărâri definitive cu privire la faptele de corupție.  "Până în acest moment, și-au dat deja demisia din toate funcțiile de conducere ale organizațiilor PSD Nicolae Matei, de la Năvodari, Constantin Micu, de la Tuzla, Zanfir Iorguș, de la Mangalia, Dumitru Dedu, de la Mircea Vodă, și Florin Onescu, de la Lipnița", a subliniat Dragomir. 


Cât despre Alexandru Mazăre și Nicușor Constantinescu, secretarul executiv al PSD a amintit că șeful interimar al Organizației Județene a PSD, senatorul Nicolae Moga, se va întâlni cu cei doi pentru a vedea dacă mai sunt dispuși să meargă alături de echipă. Dragomir a spus că Nicușor Constantinescu, prim vicepreședintele partidului, în dosarele pe care le are până la această oră "este acuzat de abuz în serviciu", iar rezoluția PSD vorbește de fapte de corupție. Cât despre parlamentarul Radu Babuș, Dragomir a declarat că acesta nu se mai află sub incidența rezoluției PSD, pentru că a fost scos din rechizitoriu, iar Radu Mazăre și-a dat demisia de ceva vreme din toate funcțiile de conducere ale partidului. 


În cadrul ședinței de vineri, social democrații vor emite o hotărâre prin care cei care sunt acuzați de fapte de corupție vor fi excluși din conducerea partidului. Vineri, după completarea biroului, vor fi aleși și cei șapte vicepreședinți ai partidului.


Comentează știrea

IULIAN
16 mai 2015
Dezvoltatori Afacere

Noile deprinderi necesită un anumit grad de disciplină pentru a ajunge să prindă rădăcini adânci, devenindu–ne o a doua natură, dar construindu–ne pas cu pas obișnuința succesului, acumulând reușite mici și mari, ne obișnuim, treptat, și cu disciplina. Asta scrie celebrul Colin Turner în cartea "Născut pentru succes". Căutăm urgent colaboratori part–time care vor să câștige bani în timpul liber, într–un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email: [email protected]

europeanu
23 martie 2016
scoala de hoti

deci,un hot controleaza hotii.Huooo !

pop
25 iunie 2016
nesimtire si ignoranta in forma continua

Cristinel continui sa ne faci prosti. Ignorant si arogant pana la moarte asta este deviza . Nicusor baiat cuminte si curat . De ce nu-l puneti in fruntea voastra ca este f experimentat ...mai invatati si voi de la el niste smenuri , matrapazlicuri, cum sa faci o combinatie sa iasa bine..si multe alte MIZERII

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1321 secunde