Concurs Palaz, atac la Consiliul Județean Constanța

1216
3
Palaz, atac la Consiliul Județean Constanța - claudiuiorgapalaz3-1326214111.jpg

Articole de la același autor

Prefectul Claudiu Palaz a declarat, ieri, după ședința de fond funciar că modul în care sunt abordate problemele fiecărei primării în parte diferă de cel utilizat de reprezentanții CJC.

Întrevederea, care s-a desfășurat ieri, începând cu ora 11.00 a reunit, aproape întreaga comisie, cu excepția vicepreședintelui CJC, Cristinel Dragomir, despre care ceilalți membri ai comisiei spuneau că a fost văzut cu o zi înainte de ședință.

"De Dragomir nu mă mai surprinde nimic", a replicat Palaz după ce i s-a spus că vicele CJC nu se află în concediu pentru că a fost văzută mașina care îl transportă parcând în fața Consiliului Județean pentru a-l lua pe Dragomir de la muncă în cursul zilei de luni.

Ulterior, Comisia județeană a reconstituit dreptul de proprietate pentru persoane care au depus cereri în temeiul legilor fondului funciar, emițând 16 hotărâri și validând 33 de propuneri. Localitățile vizate au fost Bărăganu, Ciobanu, Cobadin, Crucea, Horia, Lipnița, Lumina, Mihail Kogălniceanu, Murfatlar, Năvodari, Ovidiu, Saraiu, Seimeni, Tîrgușor, Topraisar și Valu lui Traian. Menționăm că toate cererile au fost soluționate, mai puțin una care viza un caz din Lipnița. Pentru acesta, volumul mare de documentație necesita o abordare mai amplă, fapt ce a dus la amânarea sa pentru ședința viitoare.

Ședințe de fond funciar în fiecare săptămână

În încheierea ședinței, prefectul Claudiu Palaz a declarat că, începând de săptămâna viitoare întâlnirile comisiei se vor desfășura în zilele de luni, cu posibilitatea amânării pentru marți, dacă vor exista prea multe dosare.

"Vreau să urgentăm soluționarea problemelor cetățenilor. Este un obiectiv ambițios și este un volum de muncă destul de mare. De aceea am decis să facem ședințe săptămânale, pe care le vom ține luni. Cele mai multe dintre dosare vizează despăgubiri, pentru că primăriile nu prea mai au terenuri. Totuși, trebuie să ne ocupăm pentru ca oamenii să își primească drepturile", a declarat Palaz.

Făcând referire la multitudinea de localități cu primari PSD aflate pe listele ședințelor de fond funciar, Claudiu Palaz a ținut să precizeze că Prefectura nu ține cont de culoarea politică.

"La Prefectură totul trece pe ordinea de zi, nu se face repartiția pe culori politice precum fac cei de la Consiliul Județean. Acolo așa se împart banii, în funcție de ce partid aparține fiecare", a declarat prefectul Claudiu Palaz.

Comentează știrea

1946 si 2012=diktatura
11 ianuarie 2012
Hai,....

Palazu Mic(claudiu):Hai sechetir!!!

un constantean
11 ianuarie 2012
chiar asa?

MAI INTAI S-AR PUTEA SA DAI CU SUBSEMNATUL PE LA DNA, PENTRU CA ATI DEVALIZAT CTV-ul. DNA CERCEREAZA FIRMA SC S.C. CTV MEDIA GROUP SA și S.C. DOBROGEA MEDIA VISION PENTRU SPALARE DE BANI SI FRAUDA. DEJA AU INCEPUT "INTERVIURILE" PE LA PROCURORI.ILEGALITATILE ALEA AU FOST FACUTE LA ORDINUL LUI CLAUDIU PALASZ. DE ASTA CE SPUI MAI PREFECTULE "CINSTIT SI CURAT" ??

constantean
11 ianuarie 2012
constantean

tu vb mai cristinel dragomir cu finu tau interlop de la laguna hotel vezi ca dupa tine e diicotu ai grija cu actiunile lu nevastata de la zodiac ca vine si dna

Articole pe aceeași temă

Vineri, 06 Ianuarie 2012
Stire din Politică-Administrație : Ce vrea Palaz de la 2012
Pagina a fost generata in 1.1949 secunde