Primarul Gheorghe Grameni:

"Parlamentarii ar trebui să-și limiteze mandatele și pentru ei"

382
4

Articole de la același autor

Primarul comunei Mihai Viteazu, Gheorghe Grameni, s-a arătat nemulțumit de faptul că doi deputați au propus ca aleșii locali și județeni să nu poată avea mai mult de două mandate, în timp ce inițiatorii nu au făcut nicio referire la parlamentari.

"Este strigător la cer ce propuneri au unii. Și mă refer aici la faptul că, dacă tot au propus limitarea mandatelor la două pentru aleșii locali și județeni, același lucru ar fi trebuit să-l facă și pentru ei. Parlamentarii ar trebui să își limiteze mandatele și pentru ei. Și spun asta pentru că sunt parlamentari cu foarte multe mandate în spate, iar de 15 - 20 de ani de când sunt în Parlament nu au făcut nimic. Ca să nu mai zic că, mai sunt și unii care fac legi și dau ordonanțe fără să cunoască realitatea din teren. Eu i-aș invita pe câțiva să vină ei în locul meu aici, la Primărie, iar eu garantez că dacă mă duc în locul lor știu să fac legi mai bune pentru că eu cunosc realitatea și, în mod special, pe aceea de la țară, unde ne confruntăm cu multe probleme", a spus Gheorghe Grameni.

În acest sens, șeful administrației din Mihai Viteazu a dat exemplu situația cu care se confruntă fiind posibil chiar să pună lacătul pe ușa primăriei care ar putea rămâne fără buget.

Gheorghe Grameni a povestit că în anul 2009 a fost eliberată autorizația de construcție a centralelor eoliene pentru societatea "Eolica Dobrogea One", iar în baza legii, primăria a cerut impozit pe clădirile construite.

"De când legea s-a schimbat în sensul că eolienele sunt construcții speciale, una din societățile care a construit centrale eoline pe teritoriul comunei ne-a dat în judecată în vederea recuperării banilor plătiți către primărie. Reclamanții au spus în instanță că legea este ambiguă, că nu datorează impozitul pentru clădiri și că autoritatea locală trebuie să le returneze suma de bani plătită. Inițial, am câștigat pe fond dar, ulterior, am pierdut. Acum suntem amenințați că, pentru recuperarea sumelor, ni se vor bloca conturile. Știm că legea trebuie respectată, dar din cauza unor legi date de parlamentari fără să se gândească mai mult și mai bine ajungem în situația de a fi nevoiți să punem lacătul pe sediul administrației locale. Și, uite așa ajungem, ca oamenii care ne-au ales să-și piardă încrederea, pentru că ei nu știu că sunt unii care dau legi fără să știe realitatea din teren", a spus primarul Gheorghe Grameni.

El a adăugat că, pentru a fi ajutat a transmis un memoriu către Guvern, în atenția prim-ministru Victor Ponta, pentru a găsi o soluție în rezolvarea situației cu care se confruntă primăria și consiliul local din comuna Mihai Viteazu. Pe de altă parte, în tot acest timp în care așteaptă ajutor de la Guvern, edilul trebuie să explice fiecărui om care vine la primărie să ceară vreun ajutor de ce vistieria este aproape goală.  

Comentează știrea

cristi
3 decembrie 2014
NESIMTITILOR

DE CE MAMA DRACULUI SA STATI MAI MULT DE 2 MANDATE? BA SA FIE DOAR 2 MANDATE , LA PRIMAR, LA CONSILIER PRIMARIE, LA PREFECT, LA PARLAMENTARI..SA VA DUCETI DRACULUI CA V-ATI IN VATAT SA TRAITI BINE SI SA NU FACETI MAI NIMIC SAU SUNT PUTINI CEI CARE MAI MISCA SA NU MOARA SATUL, ORASUL....SA VA DUCETI DRACULUI CA MANCATI SI LUATI PENSIE DE LA STAT DE POMANA...CE E BINE SA HUZURESTI SI SA SFIDEZI LUMEA CA PRIMAR, CONSILIER, PREFECT., PARLAMENTAR.........VA IMBUIBATI MANCATI DEVENITRI NISTE PORCI SI LA PROPRIU SI LA FIGURAT FUGITI CA SOBOLANII DE LA UN PARTID LA ALTU DUPA "PUETERE" SI NE FACETI GOLANI SI SARACII PE NOI PROSTII CARE VA VOTAM DIN 4 IN 4 ANI.NEMERNICILOR SA VA DUCETI DRACULUI CA VA AJUNGE NEHALITILOR 2 MANDATE.

Papu makidonu
3 decembrie 2014
2 mandate

Noi avem legi idioate făcute de idioți. Cum e posibil ca președintele țării să aibe dreptul numai la 2 mandate, iar parlamentarii, primarii, consilierii, președinții C.J să aibe dreptul să candideze până la moarte ca Ceaușescu. Singura explicație e ca să-și facă găști mafiote în jurul lor pe termen lung și să poată fura nestingheriți și fără frică.

Dana
3 decembrie 2014
Munca

Cea mai buna oferta de lucru! Din ce in ce mai multi oameni lucreaza cu noi si sunt extrem de multumiti! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

MIHA
3 decembrie 2014
LUCRU DOMICILIU

O sansa deosebita pentru cei care vor sa lucreze ca operatori online, part-time (3 ore pe zi) si la domiciliu. Castiguri de 300 de dolari lunar! Trebuiesc doar cunostinte minime de utilizare a calculatorului si conexiune la Internet..Oferta este foarte serioasa.Pentru detalii trimite info la adresa [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6367 secunde