Parlamentarii au aprobat, ieri, măsurile revizuite de austeritate propuse de Guvern

2334
Parlamentarii au aprobat, ieri, măsurile revizuite de austeritate propuse de Guvern - 5056672a836833242f0d04835b231ca7.jpg
Potrivit Mediafax, plenul comun al Parlamentului a început ședința de ieri cu trei sferturi de oră întârziere, parlamentarii având pe ordinea de zi legile de austeritate, desemnarea membrilor CA ale SRR și SRTv, dar și numirea membrilor Consiliului Fiscal și a unui vicepreședinte la CNVM.
Adoptarea raporturilor comisiilor juridice pentru punerea în acord cu decizia Curții Constituționale a României a celor două legi de austeritate s-a făcut în câteva minute, fără intervenții politice, mai precizează Mediafax.
Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar urmează să intre în vigoare de la 1 iulie, după ce a fost revizuită și aprobată de plenul reunit al Parlamentului cu 321 voturi "pentru" și două "împotrivă".
Inițiativa legislativă prevede că se diminuează cu 25% "cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemni-zații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2010".
Conform legii, de la 1 iulie se reduc cu 25% și cuantumul drepturilor reprezentând salarizarea în valută și alte drepturi în valută și în lei ale personalului trimis în misiune permanentă sau temporară în străinătate, salariile personalului didactic, ale angajaților din instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Tot cu un sfert se reduce suma forfetară destinată plății drepturilor bănești ale persoanelor angajate la birourile parlamentare.
De asemenea, cuantumul indemnizației de șomaj și drepturile bănești pentru persoanele disponibilizate din unități bugetare se diminuează cu 15 la sută.
Și reexaminarea unor prevederi ale Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pen-siilor a trecut de plenul reunit al Parlamentului, cu 323 voturi "pentru", 24 "împotrivă" și trei abțineri. În cazul acestei legi, CCR a constatat că dispozițiile articolului 1, litera c) sunt neconstituționale. Acest articol se referă la "pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor și judecătorilor, respectiv magistraților asistenți ai Curții Constituționale".
Astfel, din legea asumată inițial de Guvernul Boc în fața Parlamentului a fost eliminată prevederea declarată neconstituțională de CCR.
"Votul Camerelor reunite ale Parlamentului a fost o simplă formalitate, desfășurată sub presiunea necesității ca până la următoarea întrunire a boardului FMI acest document să poată intra în vigoare, concomitent cu creșterea cu cinci puncte procentuale a TVA", mai arată și Agerpres.
Ieri seara, președintele Traian Băsescu a semnat decretele pentru promulgarea legilor de austeritate, după ce plenul reunit al Parlamentului le-a pus în acord cu decizia CCR, în ședința de dimineață.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.756 secunde