Parlamentarii minorităților naționale nu-și exercită votul în cazul moțiunii de cenzură

2230
Parlamentarii minorităților naționale nu-și exercită votul în cazul moțiunii de cenzură - aeece997868df4f8f75484ece5a0bf4c.jpg
Parlamentarii minorităților naționale, grup ce face parte din arcul guvernamental, nu se vor pronunța astăzi împotriva moțiunii de cenzură depuse de PSD împotriva Guvernului Boc. Dar nici în favoarea ei. Și asta deoarece, așa cum a declarat deputatul UDTTMR Aledin Amet, deputații minorităților naționale vor fi prezenți în sală, pentru a asigura cvorumul, dar nu vor vota nicicum în ceea ce privește moțiunea intitulată "Opriți genocidul social!". Conform declarațiilor parlamentarului constănțean, decizia a fost luată ieri, în cadrul întâlnirii de grup și are un caracter unitar. "Situația e clară, preconizam că așa vom proceda. Am hotărât să stăm deoparte de această moțiune pentru că e vorba de foarte multă politică în jurul acestei chestiuni", a precizat Aledin Amet. În continuare, deputatul UDTTMR a explicat poziția grupului din care face parte prin faptul că, susține el, "nimeni nu a venit cu o soluție viabilă, nimeni nu a prezentat ceva concret" în contextul actualei crize. Întrebat dacă parlamentarii minorităților naționale nu iau în calcul o posibilă critică a partenerilor de guvernare pentru gestul de a nu se implica în votul moțiunii de cenzură, Aledin Amet a mărturisit că este un demers democratic pe care cei 18 și-l asumă. "Rămânem consecvenți principiilor grupului nostru parlamentar, aceleași care ne ghidează încă din 1990. Nu votăm nici pentru moțiune, nici împotriva ei pentru că vrem să stăm departe de acest fenomen politizat", a adăugat deputatul UDTTMR. Cu toate că la întâlnirea de grup de ieri au participat doar 16 deputați, așa cum a declarat Aledin Amet, toți cei 18 vor proceda la fel. Reamintim că, în urmă cu o săptămână, deputatul UDTTMR Aledin Amet și deputatul UDTR Iusein Ibram recunoșteau că această moțiune de cenzură pune grupul din care fac parte într-o situație deosebit de delicată, actuala decizie fiind pentru ei, indubitabil, una dintre cele mai grele pe care au fost nevoiți să le ia de la începutul carierei parlamentare. Cele două Camere ale Parlamentului au programată, astăzi, dezbaterea și votarea moțiunii de cenzură a PSD, calculele politice indicând, în principiu, că demersul social-democraților nu va întruni numărul necesar de voturi pentru ca Guvernul să fie demis. Conducerile reunite ale celor două Camere au decis, pe 8 iunie, ca moțiunea de cenzură să fie citită pe 9 iunie la ora 10.30 și dezbătută și votată astăzi,15 iunie, de la ora 10.00. Pentru ca moțiunea de cenzură să fie adoptată, ar fi necesare 236 de voturi "pentru", din totalul de 471 de parlamentari. Grupul PDL are, la Cameră, 126 de membri (inclusiv Silviu Prigoană, care a demisionat din partid), PSD-PC - 94, PNL - 54, UDMR - 22, Minorități - 18, Independenți - 16, fără apartenență la un grup parlamentar - 4. La Senat, grupul PDL numără 52 de membri, PSD-PC - 43 (între care și Cătălin Voicu, aflat în arest preventiv), PNL - 22, UDMR - 9, Grupul Mixt - 10. Dacă toți cei de la PSD-PC și PNL vor fi prezenți și vor vota moțiunea de cenzură, ar avea 212 opțiuni "pentru". În aceste condiții, pentru ca moțiunea să treacă ar mai fi necesare 24 de voturi.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2229 secunde