Participanții la olimpiada de limba turcă, premiați de UDTR

254
< 1 min citire
Președintele UDTR, Osman Fedbi și deputatul Iusein Ibram au participat, recent, la festivitatea de premiere a elevilor participanți la olimpiada de limba și literatura turcă-faza națională, desfășurată în perioada 18-20 aprilie, la Eforie. 
În acest context, Uniunea Democrată Turcă din România a oferit opt premii elevilor din clasele V-XII, câștigătorilor locului III, la faza națională a olimpiadei și 20 de premii profesorilor din comisia centrală și a celor însoțitori. În afară de premiile acordate de UDTR, elevii au mai primit cărți și dicționare editate de Uniunea Democrată Turcă din România. 
Premiile au fost înmânate de cei doi lideri ai UDTR, Osman Fedbi și Iusein Ibram. 
Totodată, cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la prima ediție a Olimpiadei de Limba și Literatura Turcă au mai fost acordate plachete omagiale, în semn de apreciere pentru sprijinul acordat învățării și promovării limbii turce: pre-ședintelui Osman Fedbi, deputatului Iusein Ibram, celor trei directori ai Colegiului Național "K. Atatürk", care s-au aflat la conducere în cei 20 de ani, primarului Ovidiu Brăiloiu, inspectorului școlar general prof. Gabriela Bucovală, inspectorului din cadrul MENCS, prof. Vildan Bormambet și inspectorului școlar, prof. Icbal Anefi. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 08 Decembrie 2015
Stire din Cultură-Educație : Premii pentru elevii de etnie turcă
Pagina a fost generata in 0.0552 secunde