UDTR promovează tradițiile turcești în rândul copiilor din mediul rural

439
2 min citire
UDTR promovează tradițiile turcești în rândul copiilor din mediul rural - udtrtraditiiturci2-1460996881.jpg
Uniunea Democrată Turcă din România, a organizat, recent, la Cobadin, cea de a III-a ediție a concursului "Casa Tradițională Turcească". Concursul a fost organizat de filiala UDTR din Cobadin în parteneriat cu Liceul "Cobadin" și a reunit 50 de elevi din localitate, care studiază limba turcă drept limbă maternă.
Elevii care s-au înscris în concurs au avut de construit din materiale reciclabile macheta unei case tradiționale cu decoruri și simboluri specifice culturii și civilizației turcești. Con-cursul, coordonat de profesorul de limba turcă Selime Ibram s-a desfășurat pe două secțiuni, învățământ primar și gimnazial. Juriul care a trebuit să decidă clasamentul după prezentarea lucrărilor a fost format din: Levent Accoium, subprefect al Județului Constanța, Yunus Emre Bakirci, viceconsul în cadrul Consulatului General al Republicii Turcia la Constanța și imamul Ibrahim Memet. 
La secțiunea învățământ primar s-au clasat pe locul I, obținând punctajul maxim, elevii: Iusuf Sevgul, clasa a II-a, Memet Emre, clasa a IV-a, Memet Onur, clasa a III-a și Urșit Mahsun, clasa I. Locurile II și III au fost ocupate de Isa Șehnur, clasa a II-a la egalitate cu Ismail Geansu, clasa a IV-a și Ibram Selin din clasa a III-a cu același punctaj cu Mustafa Melek, clasa a II-a. La secțiunea învățământ gimnazial, clasamentul a arătat astfel: premiul I a fost adjudecat de: Borseit Emre clasa a VII-a, Ibram Serkan, cl. a V-a și Memedali Selvin, cl. a VII-a, premiul al II-lea de Apti Serkan, clasa a V-a și premiul III, Mustafa Ervin din clasa a VI-a. Juriul a acordat și o mențiune elevului Menacan Geaner din clasa a V-a. 
Conform declarațiilor organizatorilor, con-cursul a avut ca scop păstrarea și promovarea valorilor tradiționale turcești, dar și adoptarea unei atitudini responsabile față de mediul încon-jurător, prin refolosirea materialelor reciclabile.
Festivitatea de premiere s-a desfășurat în prezența președintelui UDTR, Osman Fedbi, care a înmânat premiile participanților. La eveniment a luat parte și președintele filialei UDTR Cobadin, Raim Naim. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 08 Decembrie 2015
Stire din Cultură-Educație : Premii pentru elevii de etnie turcă
Pagina a fost generata in 0.0416 secunde