Pasarelele din Mamaia - unde vor fi amplasate și cum vor arăta
Potrivit documentației aferente proiectului, pasarelele trebuie să aibă teme arhitecturale în ton cu specificul zonei în care vor fi amplasate. Astfel, pasarela "Iaht", care va fi amplasată la intrarea sudică în Mamaia, la trecerea de pietoni semaforizată de lângă Satul de Vacanță, va avea forma punții unui iaht, cu proră și catarg.
Cea de-a doua pasarelă se va numi "Năvod și Pescăruș", iar amplasamentul său va fi la nodul central al stațiunii, în apropierea Cazinoului. Tema aleasă pentru această inițiativă permite construirea unei pasarele într-o formă neuzuală. Structura reprezintă ochiurile unui năvod, iar accesul dinspre Cazino se va face printr-o rampă circulară, în formă de melc, fără scări, care va putea fi utilizată și de persoanele cu dificultăți locomotorii. Pe partea cu lacul Siutghiol, pietonii vor putea urca pe pasarelă cu ajutorul unei rampe înclinate. Potrivit proiectului, rampa va pleca în curbă de pe pasarelă, în lungul bulevardului, spre Năvodari. La jumătatea ei, aceasta va fi întoarsă cu 180 de grade și va continua până la nivelul trotuarului.
Ultima pasarelă, intitulată simbolic "Val Retro", va fi amplasată în apropierea Hotelului Rex pentru a coincide cu arhitectura și vechimea construcției. Aceasta va fi realizată din fier forjat și va avea un design retro, amintind de perioada de sfârșit a secolului XIX. Firmele interesate să participe la această licitație își pot depune oferta până pe 14 ianuarie, ora 10.00.
Comentează știrea
In sfarsit,o idee buna pentru statiunea Mamaia.Mai bine ,mai tarziu ,decat niciodata. Sper sa fie pusa in practica.
una va fi amplasata exact in dreptul hotelului Flora, cine detine hotelul Flora, mazarachinii la cat de lungi vor fi daca nu vor avea scari , iti va tb 6-7 minute sa le treci, asadar cred ca vor fi multe accidente, sper sa ma insel.
Cred ca ar fi bine sa fie una si pe Lapusneanu in zona Dobrogea. Cel putin vara e o aventura sa treci strada in zona aia si stiu ca au fost si multe accidente pe trecerile de pietoni dintre Zodiac si Dobrogea.
Vor fi folosite. Dacă poliția își face treaba și îi amendează pe cei care trec aiurea. Dacă nu, nu! Din păcate, suntem un popor needeucat și nu ascultam decât de frică. Punct.
Anul trecut golanul Mazare bagase o legenda cu un egiptean bogat, care in loc sa-si ajute conationalii care-s vai de capul lor, prefera sa ii ajuta pe constanteni... !?! A uitat mascariciul primar de minciuna cu "egipteanul" ?!?
Mazare face orice cu bani mulți nu pentru că avem nevoie noi de prostiile alea care nu folosesc nimănui ci ca să îi rămână și lui ceva. Atât îl duce pe el capul atât face. Cine dracu se suie pe alea și pentru ce. O șosea mare ocolește stațiunea nu trece prin ea.