Sorin Frunzăverde:

"PDL și PNL vor fuziune până la prezidențiale"

98

Articole de la același autor

Prim-vicepreședintele PDL, Cătălin Predoiu, și vicepreședintele PNL Sorin Frunzăverde au declarat, ieri, la finalul discuției delegațiilor celor două partide, că intenționează să realizeze fu-ziunea PNL-PDL înainte de prezidențiale și să depună actele la Tribunal cât mai repede posibil.

Frunzăverde a precizat că fuziunea dintre PNL și PDL ar urma să aibă loc înainte de alegerile prezidențiale.

"Fuziunea trebuie să aibă loc cât de repede posibil. Suntem în acest sens condiționați și de modul în care specialiștii, comisia de statut, va lucra în această perioadă. Există o determinare foarte clară să avem pregătită această fuziune, să o realizăm de fapt până la alegerile prezidențiale. Deci, PDL și PNL vor fuziune până la prezidențiale", a afirmat Frunzăverde.

El a susținut că până în acest moment nu au avut loc discuții despre denumirea noului partid rezultat în urma fuziunii.

La rândul său, Cătălin Predoiu a fost întrebat dacă liderii celor două partide și-au propus un calendar pentru depunerea actelor la Tribunal în sensul înregistrării fuziunii.

Pe de altă parte, Frunzăverde a menționat că în acest final de săptămână conducerea filialelor PNL și PDL se vor întâlni pentru a-și armoniza punctele de vedere și pentru a stabili majoritățile în consiliile județene și locale, acolo unde este cazul. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7859 secunde